S-a dat startul campaniei de informare pentru reducerea numărului de câini fără stăpân și obligativitatea sterilizării

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Autorității Teritoriale de Ordine Publică, a demarat luni, 5 decembrie 2022, o campanie de informare publică cu privire la obligativitatea sterilizării câinilor.

Acțiunea beneficiază de sprijinul și implicarea Inspectoratelor de Poliție și de Jandarmi Județene Cluj, al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, al primăriilor clujene, dar și al asociației non-guvernamentale „Sirius Animal Rescue” și al altor ONG-uri de profil din județ.

Astfel, în vederea informării și conștientizării populației, reprezentanții forului administrativ județean, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție și ai unor organizații non-guvernamentale implicate în protecția animalelor, se deplasează luni, 5 decembrie a.c. în primele trei comune clujene, respectiv Apahida, Baciu și Aghireșu.

Inițiat de Consiliul Județean, proiectul își propune să schimbe mentalitățile proprietarilor de câini, inclusiv prin demontarea principalelor mituri care-i fac să fie reticenți la sterilizare. De asemenea, specialiștii le vor explica iubitorilor de câini faptul că singura soluție eficientă o reprezintă sterilizarea. Capturarea câinilor abandonați pe domeniul public nu reprezintă o soluție pentru reducerea numărului acestora, ea ducând doar la supraaglomerarea adăposturilor. Totodată, sterilizarea e necesară și pentru a evita rigorile legii, care impune inclusiv amenzi de până la 10.000 de lei.
ℹ️Potrivit statisticilor, de la o pereche nesterilizată de câini pot rezulta 16 pui în primul an și nu mai puțin de 67.000 în anul șase, necesitatea sterilizării fiind apreciată la nivel global drept singura soluție viabilă, reprezentând mai mult decât o responsabilitate morală, una socială.

În cadrul acestei campanii de informare, finanțate din bugetul județului Cluj, au fost realizate 1.200 de afișe, 1.600 de pliante și peste 61.000 de fluturași, care vor fi distribuite deținătorilor de animale din întreg județul.

„Fii responsabil pentru câinele tău și pentru cei ai comunității”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.