S-a votat oficial in Parlament! Voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională

voluntariatPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu majoritate – 302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere – proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România, iniţiat de deputatul PSD Mihai Sturzu şi semnat de alţi 107 parlamentari PSD, PNL, PC şi UNPR.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în luna februarie 2014. Legea este organică, Camera Deputaţilor fiind for decizional, anunţă Mediafax.

Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.

Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.

Experienţă profesională

Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Totodată, voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională.

Încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului să nu se mai ascundă munca la negru.

Perioadele de voluntariat vor fi recunoscute prin certificate de voluntariat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.