SC FORUM GROUP SRL, în colaborare cu SC Turda Salina Durgău SA, Asociația Eco Energy și Agenția de Consultanță și Afaceri Română, a lansat în data de 5 iunie proiectul ”Workcall” (POSDRU/ 165/ 6.2/ S/ 143219), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni”, în cadrul conferinței organizate la Salina Turda, în municipiul Turda, județul Cluj.
Proiectul ”Workcall” se implementează în perioada aprilie 2014 — octombrie 2015, în regiunile București-Ilfov, Sud-Muntenia și Nord-Vest și are ca obiectiv facilitarea accesului la ocupare a 900 de beneficiari din grupuri vulnerabile (persoane de etnie rromă, persoane cu dizabilități, tineri cu vârsta peste 18 ani care au părăsit sistemul de protecție al copilului, femei), prin înființarea de centre de incluziune socială, activități de coaching, consiliere și mediere profesională, programe de formare profesională, cercetări, studii și analize.
La conferinta de lansare a proiectului au participat peste 200 de persoane, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, DGASPC, AJOFM, reprezentanți ai instituțiilor de sănătate, formatori și reprezentanți ai mass-media.
În calitate de speakeri au fost prezenți la eveniment: Daniela Visoianu — manager proiect, Cristian Matei — Presedinte al Consiliului de Administrație SC Turda Salina Durgău SA, Alexandru Cordoș — Senator în Parlamentul României, Membru în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, Bogdan Poliac — delegat pentru Dialog Social, Vasile Tot — Director General SC Turda Salina Durgău SA, Teodor Drogo — Prim-vicepresedinte al Partidei Romilor Pro Europa, Filiala Turda.
Managerul de proiect Daniela Vișoianu a explicat importanța economico-socială a proiectului Workcall și a prezentat informații despre activitățile și rezultatele estimate ale proiectului, cât și despre beneficiile de care se vor bucura persoanele din grupul țintă, cum ar fi: participare gratuită la cursurile organizate, competențe crescute și îmbunătățirea nivelului de calificare/ obținerea unei calificări care permite o mai mare flexibilitate pe piața muncii, mediere pe piața muncii cu scopul obținerii unui loc de muncă, impact pozitiv emoțional prin creșterea încrederii în sine și speranța unei vieți mai bune.
Cristian Matei, președintele Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, a prezentat date legate de parteneriatul din cadrul proiectului. În discursul său, acesta a făcut referire la trei direcții complementare ale strategiei de management: extinderea serviciilor oferite turiștilor, dezvoltarea turismului din Turda, ca parte a unui turism integrat zonal, și necesitatea calificării forței de muncă din oraș în meserii asociate turismului balnear, evidențiind faptul că proiectul ‘Workcall’ este o completare a necesitatilor societătii pe care o reprezintă.
Senatorul Alexandru Cordoș și-a exprimat convingerea, în alocuțiunea să, că prin intermediul activitatilor propuse de proiectul ”Workcall”, respectiv activități de coaching, mediere profesională, programe de formare profesională adecvate, accesibile și cu reale valente ocupationale, grupurile vulnerabile au o șansă reală de a se integra pe piata muncii.
Reprezentantii organizatiilor implicate în proiecte destinate sprijinirii persoanelor vulnerabile social, prezenți la conferința, au concluzionat că proiectul ”Workcall” oferă oportunitatea colaborării, cu scopul sprijinirii acestora, pentru obtinerea unor rezultate mai eficiente în ceea ce privește facilitarea accesului la ocupare.