Săptămâna de Conștientizare a Creierului, în 16-21 martie, la Cluj-Napoca

În perioada 16-21 martie 2015, Platforma SkyRA de Imagistică Avansată –RMNf/EEG- în Neuroștiințele Cognitive Clinice din cadrul International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, „spin-off” academic al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai, cu sprijin financiar din partea The European Dana Alliance for the Brain și Federation of European Neurosciences Societies, implementează proiectul „Mind Your Brain!”, în cadrul Săptămânii de Conștientizare a Creierului (Brain Awareness Week, BAW), un eveniment care se desfășoară simultan în multiple locuri la nivel mondial și care are drept scop popularizarea cercetării științifice a creierului și a progreselor în diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor creierului, precum demența, depresia sau tulburările de somn.

Activitățile derulate în Cluj prin proiectul „Mind Your Brain!” sunt incluse în calendarul Cluj-
Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, fiind ateliere interactive și prelegeri adresate publicului larg (neuroștiințe și comportamentul economic, depresie, efectele fumatului la nivelul creierului, durere), demonstrații realizate pe platformele de cercetare din cadrul Institutului, activități adresate copiilor și adolescenților, proiecții video urmate de discuții interactive, sesiune de activități fizice (zumba) și, distribuire de materiale informative.

Persoanele invitate pentru a susține activitățile sunt – profesor. univ. dr. Daniel David, prof. univ. dr. Aurora Szentagotai, lector univ. dr. Cristina Mogoașe, lector univ. Bogdan Voinescu,lector univ. dr. Silviu Matu, dr. Raluca Igna, dr. Cristina Costescu, dr. Ioana Cristea.

Intrarea este liberă la toate activitățile.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Biblioteca Universitară Lucian Blaga, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților, Oz Family Club, NeuronKid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.