Școala specială nouă la Cluj, construită cu fonduri europene

Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice anunțul de participare simplificat pentru lucrări de construcții, respectiv demolare și construire, în cadrul proiectului „Construirea sediului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă”.

Finanțat din fonduri europene nerambursabile, proiectul are ca scop crearea unor spații special amenajate și dotate necesare asigurării serviciilor educaționale și terapeutice pentru copii cu dizabilitate intelectuală și tulburări din spectrul autist.

Acesta vizează realizarea și amenajarea pe amplasamentul actual, de pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5, a unui ansamblu alcătuit dintr-un corp de clădire nou și a corpului existent, ce urmează a fi renovat. Astfel, proiectul este structurat pe patru obiecte, respectiv desființarea corpurilor existente, modernizarea și adaptarea corpului existent, realizarea corpului nou de construcție și amenajarea exterioară și realizarea împrejmuirii perimetrale.

Valoarea estimată pentru achiziționarea lucrărilor este de 16.672.878,65 lei iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 25 iunie 2020, ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.