Sportivul secției de scrimă a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Radu Dărăban, a început pregătirea pentru calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro din luna august.
Dărăban se află într-un cantonament cu lotul național la Londra, iar la sfârșitul acestei săptămâni, 5-7 februarie, floretistul universitar va participa la Turneul Internațional „Löwe von Bonn” – Cupă Mondială la floretă masculin individual și pe echipe, turneu de categoria A, care punctează pentru Jocurile Olimpice. Acesta se va desfășura la Bonn, Germania și aliniază la start 214 floretiști din 42 de țări, printre care Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Columbia, Egipt, Hong Kong, Japonia, Korea, Mexic, Rusia, Singapore, USA, Venezuela, etc.