Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe, după decesul fostei dizidente Doinei Cornea.
„Ei au fost aspri şi cruzi, doamna Doina Cornea a fost puternică şi delicată. Ea a biruit! Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, este mesajul lui Eduard Hellvig, postat pe pagina de Facebook a SRI.
Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp.
Ea va fi înmormântată luni, 7 mai, de la ora 15:00, la Cimitirul Central, urmând ca slujba de înmormântare să aibă loc la Casa Universitarilor, de la ora 12:30.