joi. apr. 9th, 2020

Senatorul clujean Mihai Goțiu, primul parlamentar care și-a donat 10% din indemnizația lunară pentru combaterea COVID-19! Alți aleși i-au urmat exemplul

Senatorul USR Cluj Mihai Goțiu este primul parlamentar român care a ales să doneze 10% din indemnizația lunară pentru achiziția de materiale sanitare de urgență și combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit Clujul Politic.

Goțiu a făcut apel la restul parlamentarilor din România, indiferent de partid, să îi urmeze exemplul.

Donațiile se strâng prin intermediul Platformei Declic, iar în primele zile ale campaniei s-au adunat aproape 40.000 de euro din contribuțiile a peste 2400 de donatori. Suma a fost transferată către Asociația Dăruiește Viață, care va gestiona achizițiile care vor fi ulterior donate spitalelor de boli infecțioase și celor de urgență din țară.

Am ales să anunț public că am donat pentru a face un apel către toți colegii parlamentari, din toate partidele, să contribuie, la rândul lor, pentru susținerea efortului de dotare a medicilor și personalului sanitar auxiliar, aflat în prima linie, și a spitalelor în care lucrează, cu materialele de protecție și echipamentele necesare în lupta cu coronavirusul.

În același timp, e un apel și către toți angajații cu funcții de conducere din sectorul public cărora, în ultimii ani, le-au crescut substanțial veniturile: primari și vice-primari, președinți de consilii județene, directori, manageri și șefi de servicii din instituții publice, incluzând ministerele, autoritățile și agențiile publice, să contribuie, la rândul lor. Nu exclud faptul că unii să fi făcut deja un astfel de gest„, a scris Goțiu pe Facebook.

Pentru cei care răspund apelului, pagina de donații, aici: https://facem.declic.ro/…/coronavirus-doneaza-pentru-materi…

Nu mai avem timp de irosit! E nevoie să acționăm ACUM! Sunt ore și zile decisive, în care fiecare medic protejat și fiecare test făcut la timp poate reduce substanțial efectele dramatice ale extinderii epidemiei cu COVID – 19. O persoană bolnavă, depistată la timp, previne extinderea epidemiei către zeci de alte persoane, care, mai departe, ar transmite virusul către alte sute de persoane, într-o spirală tragică. Persoane care pot fi părinții, bunicii sau copiii și nepoții fiecăruia dintre noi; prietenii, colegii ori cunoscuții fiecăruia dintre noi sau, poate, chiar noi. Un medic sănătos are în grijă zeci și sute de pacienți. Persoane care pot fi părinții, bunicii sau copiii și nepoții fiecăruia dintre noi; prietenii, colegii ori cunoscuții fiecăruia dintre noi sau, poate, chiar noi. Să-i protejăm pe medici, pentru a ne proteja pe toți!

Cei care lucrăm și avem funcții de răspundere/conducere în sectorul public, aflându-ne, astfel, în slujba tuturor cetățenilor, suntem primii care trebuie să înțelegem uriașa responsabilitate pe care ne-am asumat-o, atât față de toți cei ale căror interese legitime, începând cu sănătatea și viața, le reprezentăm și apărăm, cât și față de propria conștiință.

Iar în condițiile în care situația se agravează, atât la nivel medical, cât și la nivel economic și social, trebuie să fim primii care să acceptăm că trebuie să contribuim cu mai mult decât o donație pentru a trece peste criză, începând cu reducerea, măcar temporară, pe perioada crizei, a veniturilor.

În 2009, lucram într-unul dintre domeniile din sectorul privat care au fost cele mai lovite de criză și am fost printre cei afectați direct, prin pierderea, împreună cu toți colegii, a locului de muncă. Am simțit, în acei ani, ce înseamnă solidaritatea, care m-a ajutat să ies la liman, dar și câte efecte dramatice s-ar fi putut evita dacă decidenții politici de atunci ar fi avut curajul să ia măsuri, aparent nepopulare, de la început, fără a ține cont de alegerile care urmau să aibă loc la sfârșitul anului 2009. Ar fi fost măsuri mai puțin dure, ar fi fost semnificativ mai puțini cei afectați, iar redresarea ar fi venit mai repede.

E timpul să învățăm din greșelile trecutului și să înțelegem că NE FACEM BINE, DOAR ÎMPREUNĂ!„, a mai declarat senatorul clujean.

Mai mulți parlamentari au răspuns deja apelului lui Goțiu, printre care senatorul USR Vlad Alexandrescu, deputatul PNL Marius Culeafă și europarlamentarul PSD Victor Negresu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.