Simona Halep va ajunge numărul 2 mondial, după ce Na Li va rata următoarele turnee

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, în prezent locul 3 în ierarhia WTA, va deveni numărul 2 mondial după ce chinezoaica Na Li a declarat forfait pentru următoarele turnee, informează presa internațională.

simona halep

Na Li, actual numar 2 mondial, a anunțat joi că o accidentare la genunchi o face să rateze turneele de la Montreal, Cincinnati și US Open. „Din păcate, trebuie să mă retrag de la turneele de la Montreal și Cincinnati, precum și de la US Open”, a indicat pe pagina sa de Facebook jucătoarea chineză, care a câștigat în ianuarie Australian Open, al doilea său titlu de Mare Șlem după Roland Garros în 2011.

„Din martie, genunchiul mă supără și nu sunt în stare să joc la cel mai înalt nivel”, a adăugat chinezoaica. Ea speră să revină în competiție în a doua jumătate a lui septembrie.

Iată clasamentul WTA la simplu, pe 28 iulie:

1 (1). Serena Williams (SUA) 9.231 puncte
2 (2). Na Li (China) 6.960
3 (3). Simona Halep 6.785
4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.070
5 (5). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.130
6 (6). Maria Șarapova (Rusia) 4.881
7 (7). Eugenie Bouchard (Canada) 4.460
8 (8). Angelique Kerber (Germania) 4.365
9 (9). Jelena Jankovic (Serbia) 3.900
10 (10). Victoria Azarenka (Belarus) 3.812, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.