Sistemul de ticketing pentru mijloacele de transport în comun va fi funcțional din 9 septembrie

Începând din această lună, la Cluj-Napoca, va fi funcțional în sfârșit sistemul de ticketing implementat prin proiectul european „Modernizarea și extinderea sistemului public de transport în comun în Zona Metropolitană Cluj – etapa I, din această lună.

automat bilete opera maghiara inscriptionat cu kolozsvar

„Am încheiat recepționarea aparatelor și a dotărilor din sistemul de ticketing, iar în momentul de față intrăm în etapa de punere în funcțiune. Este vorba despre 61 de automate care sunt pregătite să fie date în folosință și 87 de stații modernizate. Începând din luna septembrie, cele 61 de automate vor fi date în folosință treptat: primul automat va funcționa în stația Someșul de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, urmând ca în zilele următoare să se pună în funcțiune și restul automatelor, circa 2-3 pe zi, astfel încât pe parcursul lunilor septembrie și octombrie să devină toate funcționale. Din luna octombrie, va începe și vânzarea cardurilor nenominale de la automate. O persoană va putea să își cumpere un card pe care să încarce o sumă de bani cu care să circule o oră, doua ore, o zi, cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul. Începând cu luna noiembrie se vor deschide centrele de vânzare pentru carduri nominale, care vor înlocui actualele legitimații de călătorie din carton. Treptat, și abonamentele elevilor, studenților și pensionarilor vor fi înlocuite de pe suport pe hârtie pe acest suport nou specific sistemului de ticketing”, a explicat primarul Emil Boc.

Dezvoltarea durabilă a sistemului de transport public de călători în municipiul Cluj-Napoca se realizează prin:

– Modernizarea a 87 stații de transport public călători existente în municipiu și alinierea acestora la standardele internaționale în domeniu (din punct de vedere al parametrilor tehnici și operaționali), în vederea asigurării unui grad mai mare de confort și siguranță; realizarea unui design atractiv al stațiilor și dotarea acestora cu bănci, coșuri de gunoi și panouri de afișaj.

– Asigurarea iluminatului în 35 din stațiile modernizate, în vederea asigurării unui trafic sigur și eficient.

– Montarea de panouri de afișaj ce vor furniza informații legate de timpul estimat de sosire în stație a mijloacelor de transport în comun (74 de panouri).

– Creșterea confortului călătorilor prin implementarea tarifării orare și posibilitatea folosirii titlurilor de călătorie pe orice mijloc de transport în comun și pe o anumită perioadă de timp, indiferent de traseul parcurs.

– Montarea unui sistem automat, non-stop, de eliberare a legitimațiilor de călătorie; amplasarea în zonele cu un flux important de călători a 61 de automate pentru eliberarea legitimațiilor de călătorie non-stop; amplasarea a 136 de validatoare a legitimațiilor de călătorie în stații și a 327 de validatoare în mijloacele de transport în comun

Mijloacele de transport în comun sunt dotate cu validatoare duale care interacționează cu cardurile contactless ale călătorilor și biletele de hârtie, precum și cu computerele de bord, care stochează oferta tarifară și funcționează ca o memorie tampon pentru validatoare până la punctele de descărcare date situate la capete de linii, unde datele colectate pe traseu sunt introduse în sistemul automat.

Aparatele sunt monitorizate și supravegheate video.

Valoarea totala a proiectului este de 33.679.814,16 lei cu TVA, nerambursabilă de 25.721.237,74 lei.

Constructorul este Asocierea dintre SC RAMB SISTEM SRL și SC CS VISON SRL, iar contractul de execuție a fost semnat pe 28 iunie 2013.

Validatoarele contactless permit validarea cardului, utilizatorul fiind informat de succesul sau eșecul acesteia prin semnale vizuale și sonore. În plus, validatoarele pot fi folosite de călători și pentru a interoga datele despre titlurile de călătorie de pe cardul contactless (de exemplu, timpul de călătorie rămas).

Cardul contactless este un card inteligent (echipat cu memorie locală și microprocesor) care comunică wireless cu cititorul de carduri. Conține o interfață de comunicație radio și memorie, este garantat pentru cel puțin 100.000 de cicluri încărcare-descărcare, iar retenția datelor pentru cel puțin 10 ani. În aceste condiții, se poate conta pe o durată medie de viață de 5 ani.

Echipamentele vor fi în permanență monitorizate în mod automat de către sistem și orice probleme ale infrastructurii hardware vor fi imediat raportate, pentru a se putea interveni la timp și a minimiza riscul defectării iremediabile a unui echipament.

Actualul sistem de eliberare a legitimatiilor de calatorie va functiona in paralel cu noul sistem de timp de aproximativ 12 luni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.