ŞOCANT – Un pacient de la Medicală II a murit, pe scările dintr-un hol izolat, în condiţii suspecte, după ce a fost căutat 24 de ore de personalul medical şi poliţişti!

O tragedie petrecută în data de 21 februarie si relatată de deputatul Emanuel Ungureanu a şocat întreaga opinie publică. Un caz şocant s-a petrecut la Clinica universitară Medicală II din Cluj-Napoca. Un bărbat în vârstă de 55 ani, pacient, a dispărut fără urmă şi nimeni nu l-a găsit timp de 24 ore, nici personalul medical, nici rudele şi nici poliţiştii, iar ceea ce este cu adevărat şocant este că a fost găsit până la urmă mort, în acelaşi spital unde a fost căutat timp de 24 ore, pe scările dintr-un hol al unităţii medicale.

Deputatul Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, anunţă că va solicita Ministerului Sănătăţii dotarea tuturor spitalelor cu camere de supraveghere.

„În direct din Clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca.

Aici, în data de 21 februarie a murit un om.

Tragedia este că acest pacient de 55 ani a murit pe niște scări, singur, în condițiile în care timp de 24 de ore a fost căutat fără rezultat în mod haotic de rude, infirmiere și cel mai puțin de către polițiști.

Urmăriți firul acestei povești cumplite și mărturia nepoatei celui decedat, studentă la Medicină în anul 6 UMF Cluj.
În această clinică nu funcționează la această oră nicio cameră de supraveghere.

De fapt, aici ca în atâtea spitale din România domnește haosul și indiferența.

A murit un om.

Contează.

Voi cere Ministrului Sănătății Sorina Pintea măsuri urgente ca toate spitalele să fie dotate cu camere de supraveghere măcar la intrările și ieșirile din aceste clădiri care sunt de prea multe ori capcane ale morții.

Indiferența ucide!”, a spus deputatul USR.

Deputatul a fost întrerupt din relatarea cazului şocat de şefa secţiei unde s-a produs incidentul, prof. Dr. Daniela Fodor. „Vă doresc spor la treabă. Să sperăm să se rezolve toate problemele. Pe viitor v-aș ruga să fiți mai politicos cu personalul medical!”, i-a spus şefa secţiei lui Emanuel, care a a precizat. „V-am arătat cu cât cinism doamne profesor, cunoscându-mă şi văzând cu aceste rude, nu că nu şi-a cerut iertare sau nu că arătat vreo empatie faţă de cineva care şi-a pierdut în condiţii atât de dramatice pe cineva drag, ci a început să ne ia la rost de ce filmăm. De fapt doamna doctor nu îşi dorea să se vorbească despre ce se întâmplă pe secţia ei şi nici până la această oră aceste rude n-au primit măcar scuze formale din partea spitalului sau un regret politicos pentru această tragedie care s-a întâmplat”, a spus deputatul.

„Deznodământul acestei poveşti mi se pare absolut halucinant, ca în România anului 2018 e incredibil să mori într-un spital şi să nu fi găsit în aproape 24 ore, cu atât mai mult cu cât dispariţia a fost anunţată, iar spitalul a spus că a căutat de două ori pacientul, au spus că au întors spitalul cu susul în jos, iar după 12 ore să fi sunat şi să ţi se spună că pacientul e mort pe scări, în acelaşi spital în care a fost căutat”, a spus Oana, nepoata bărbatului decedat la Medicală II.

„Mamei i s-a cerut cardul de sănătate al unchiului pentru ca acestuia să i se facă externarea. La ora 13:00 când teoretic a dispărut, dar nimeni nu observase, mama refuzase şi i-a rugat, citez, şi i s-a spus nu e aici, moment în care am chemat poliţia. Poliţiştii l-au căutat, nu avem ce face aici, mergeţi acasă, desigur cu o atitudine complet agresivă şi cu ameninţări de amenzi de zeci de milioane de lei care o să vină în poştă, după care medicul de gardă a plecat şi a revenit după câteva minute cu o atitudine complet schimbată pentru a îndemna familia să plece acasă fiindcă el nu e aici şi vom fi anunţaţi telefonic dacă se întâmplă ceva.

Familia a plecat după ora 20:00, desigur am continuat căutările în împrejurimi, în parc, peste tot, nu a fost găsit nicăieri, pentru ca în dimineaţa următoare, verişorul meu, fiul decedatului, să se întoarcă la spital şi să constate că externarea a fost făcută după plecarea lor în seara precedentă, iar la ora 13:59, oră la care personalul spitalului nici nu ştia că pacientul nu este în salon, verişorul meu a plecat din spital şi a încercat să acceze camerele de filmat ale farmaciilor şi ale spitalului de peste drum, fiindcă acest spital nu are nici măcar o cameră de filmat, pentru ca câteva ore după să fie sunat şi să i se spună că tatăl lui a fost găsit mort pe scări. Murise în 21, cu o zi înainte, după cum au fost anunţaţi de cei de la IML, pe scările spitalului unde a fost atât de bine căutat, nimeni nu ştia de moartea lui pe aceste scări la aproape 24 de ore de la dispariţia lui”, a mai spus fata.

Urmăriţi mai jos înregistrarea realizată de Emanuel Ungureanu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.