SOLD-OUT la premiera filmului de Oscar „Son of Saul / Fiul lui Saul” de la Cinema Victoria din Cluj

FIUL_LUI_SAUL_RO„SON OF SAUL” (Ungaria), desemnat câștigător al Premiului Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va avea premiera la Cluj-Napoca vineri, 11 martie, ora 20:00, la Cinema Victoria, o proiecție în prezența actorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Levente Molnar.

Proiecția de gală va fi sold-out, toate biletele epuizându-se în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare, iar pentru restul zilelor vă puteți face rezervare AICI.

Filmul reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului László Nemes și este distribuit, din 11 martie, în cinematografele din România de către Transilvania Film. La Cluj acesta va putea fi văzut atât la Cinema Victoria, cât și la Cinema City Iulius Mall.

După proiecția de gală de vineri seara, de la Cinema Victoria, Levente Molnar va fi alături de spectatori pentru a le răspunde întrebărilor legate de film și de rolul pe care îl interpretează.

„Fiul lui Saul” are deja în palmares peste 30 de nominalizări și 22 de premii câștigate. A fost distins cu Marele Premiu al Juriului și cu Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 2015, și a fost desemnat Cel mai bun film străin la ediția din acest an a Globurilor de Aur.

Sinopsis

Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau.

Saul Ausländer (Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timpul ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuiește a fi propriul său fiu și decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsuflețit al copilului și a-l înmormânta cum se cuvine. Filmul prezintă cele două zile din viața unui bărbat obligat să își uite umanitatea și încercarea lui disperată de a găsi mântuirea salvând corpul copilului.

Filmul se concentrează pe un punct de vedere şi pe acţiunile unei singure persoane, ceea ce-i permite personajului să întâlnească şi alte puncte de vedere şi alte acţiuni. Lagărul este perceput prin prisma <călătoriei> lui Saul”, a declarat regizorul László Nemes.

Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film; el îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagarul de concentrare.

„Pe parcursul filmărilor, cea mai grea încercare a fost accea de a evita sentimentele care vin din cunoașterea ororilor la care acești oameni au fost nevoiți, fortați să se expună. Aceasta detașare a fost necesară pentru a putea funcționa în fața camerei de filmare, în data și locul menționat în scenariu. Personajul pe care-l interpretam nu avea șansa autocompătimirii. Trebuia să găseasca un mod de ” funcționare umană” în epicentrul iadului.”, a declarat Levente Molnár.

Personajul Saul şi filmul lui László Nemes încearcă să opună ceremonialul morţii unei fabrici ce produce moarte, să opună ritualul unei maşinării şi rugăciunea, zgomotului. Când n-a mai rămas nicio speranţă, din străfundul iadului în care trăieşte, vocea interioară a lui Saul îi spune: trebuie să supravieţuieşti, ca să duci la bun sfârşit un act ce are sens, un profund sens uman, vechi de când lumea, sacru; un act plin de seminificaţie, care stă la originea comunităţii şi a religiilor: respectul faţă de trupul celui decedat.

Presa internațională despre FIUL LUI SAUL / SON OF SAUL:

Un punct de reper formidabil pentru ficționalizarea cinematografică a Holocaustului(The Film Stage)

„O remarcabilă viziune asupra dramei Holocaustului care recrează atmosfera lagărelor Auschwitz într-un mod tulburător de real(Indiewire)

„O dramă rară despre Holocaust care reușește să puncteze drama efectivă și nu doar disperarea de a trăi în iadul unui lagăr de concentrare(The AV Club)

„Nu pot percepe și înțelege nici până în  ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii,  capabili de asemenea fapte„, a mărturisit Levente Molnar.

TRAILER

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.