Solidaritate prin sport – Meci caritabil între jucătorii lui „U” Cluj și legendele clubului, organizat de fani, la Sala Sporturilor „Horia Demian”

solidaritate prin sportPeluza „Șepcilor roșii” anunță organizarea unui meci caritabil în cadrul căreia actuala echipă a Universității Cluj va întâlni o echipă formată din fostele glorii ale clubului, „Old Boys”.

Evenimentul caritabil „Solidaritate prin sport” va avea loc duminică, 20 decembrie, de la ora 15:00, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar toţi cei care vor dori să asiste din tribune vor dona o sumă de bani la intrarea în sală.

„La fel ca anul trecut, vom juca fotbal într-un eveniment caritabil care are ca scop adunarea de bani, alimente şi haine pentru sprijinirea unor familii nevoiase. Accesul în sală se va realiza pe baza unei donaţii, toate încasările urmând să deservească scopului acţiunii noastre, astfel oricine poate să ne susţină”, se arată în anunţul suporterilor postat pe Facebook, fanii Universităţii urmând să fie şi ei pe teren la acest eveniment.

La începutul anului 2015, fanii Universității Cluj au mai organizat un astfel de meci pentru sprijinirea familiilor militarilor Dorin Fodor şi Gabriel Titiana, care au murit într-un accident de elicopter petrecut în judeţul Sibiu, partida având loc în 23 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.