Sotia primarului Emil Boc, Oana, a lansat un CD de poezii, recitate de maestrul Florin Piersic

Oana Boc, soţia primarului Clujului, a lansat, miercuri, în cadrul unei seri de poezie, un CD cu poezii proprii din volumul „Scara”, recitate de actorul Florin Piersic, potrivit Mediafax.

oana boc

Preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, a declarat, miercuri, la lansarea CD-ului, desfăşurată în aula Facultăţii de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), că Oana Boc a avut curajul să vină cu poezie de dragoste, despre căldura omenească, „să vorbească despre iubire, dor, flori şi stele”.

„E o poezie manifest, e o poezie sentimentală, de dragoste, care poate fi gustată indiferent de vârstă”, a spus Petraş.

Oana Boc a declarat, la rândul său, că nu a visat niciodată să se afle pe acelaşi afiş cu Florin Piersic.

„La lansarea volumului <> din 2013, mă gândeam ce frumos ar fi să recite Florin Piersic, iar acesta a şi recitat. După lansare, m-a sunat că a înregistrat un CD cu câteva din poeziile mele, m-am bucurat foarte mult. Viaţa e pusă sub semnul verbului a iubi, iubirea este o deschidere luminoasă spre ceva, ceva care poate fi un iubit, o iubită, copii, părinţii, ţara, plantele, animalele. Iubirea este acea forţă nelimitată a sufletului de a ne dărui. Poezia este un mod de cunoaştere a misterului, a tainei”, a spus Oana Boc, care a precizat că are în lucru un nou volum de poezii de dragoste care ar putea să apară în acest an.

Florin Piersic a afirmat şi el că poezia Oanei Boc o reprezintă şi a recitat câteva poezii din volumul „Scara”, acompaniate de muzică.

Oana Boc şi-a lansat în iunie 2013 volum de debut de poezie, intitulat „Scara”, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Centrul de Cultură Urbană „Casino”, în care actorul Florin Piersic a recitat câteva poezii.

Oana Boc a afirmat că sugestia de a publica poeziile scrise pe parcursul mai multor ani a venit de la scriitorul D. R. Popescu, iar o dorinţă secretă a sa a fost ca poeziile să-i fie citite de actorul Florin Piersic.

„Aveam la un moment dat mai multe poezii adunate de-a lungul timpului, iar acestea au fost trimise lui D. R. Popescu căruia i-au plăcut şi el mi-a sugerat să le public într-un volum. M-a încurajat să le public. Poezia se realizează cu conţinuturi ale limbii, limba este materia primă, iar poezia este ca un flacon de superesenţă. Poezia cred că este o permanentă interogare a misterului lumii care este inaccesibil. Rolul poeziei este de a trezi acea fiinţă poetică ascunsă în fiecare dintre noi”, a arătat Oana Boc.

Volumul „Scara” cuprinde 40 de poezii, unele dedicate fiicelor sale, cuvântul înainte fiind scris de D. R. Popescu, care a arătat că „iubirea din poemele Oanei Boc ne duce cu gândul la istoria îndrăgostiţilor şi ne îndeamnă să credem că şi pe scara care nu duce nicăieri Dumnezeu n-a murit”.

Oana Boc este lector universitar doctor la Departamentul de Limba Română şi lingvistică generală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.