Complexul expoziţional „Expo Transilvania” din Cluj-Napoca găzduieşte cea de-a IV-a ediţie a Târgului de Vacanţe, cel mai mare târg de turism din Tranzilvania, care reuneşte cei mai importanţi reprezentanţi ai turismului românesc. Acesta va avea loc în perioada 8-10 martie 2013.
Vor fi prezenţi în cadrul târgului, cei mai mari operatori turistici din România: Paralela 45, Wizz Air, Eximtur, Kartago Tours, Mareea, Z Tour, Filadelfia Turism, Christian Tour, şi mulţi alţii.
Cei peste 30 de expozanţi ai Târgului de Vacanţe au pregătit standuri care mai de care mai frumoase, unii incluzând în cadrul standului atracţii de genul pin-up cu setting de vapor, unde copiii îşi pot face poze (Christian Tour), sau un spaţiu amenajat pentru Laser Shooting/Sport unde oricine îşi poate încerca mâna (Outdoor 4U).
Târgul este deschis până duminică seara, între orele 10:00 şi 19:00.
