Tibi Ușeriu a aterizat azi noapte la Cluj-Napoca şi a fost primit cu aplauze şi flori! „A fost greu, dar am câștigat. Sunt emoționat de această primire. Competiția a fost dură”

Câștigător pentru a treia oară consecutiv a ultramaratonului 6633 Arctic Ultra, Tibi Ușeriu a ajuns la Cluj-Napoca, azi-noapte, în jurul orei 00.45 și a fost primit de zeci de fani pe Aeroportul International „Avram Iancu”, dar și de fostul premier Dacian Cioloș, prezent și el la Cluj pentru o dezbatere.

„A fost greu, dar am câștigat. Sunt emoționat de această primire. Competiția a fost dură. Pot spune că cel mai mult am urât Ice Road -ul, care în acest an a avut 300 de km, față de 60 de km cât a fost anul trecut. Am prins în două nopți -31 de grade, dar în rest am prins -11 și -12 grade.

Am avut degerături, dar per total am fost mult mai bine ca anul trecut. Am stat cinci zile pe antibiotice și acum sunt bine.

Urmează o plantare pe sâmbătă. Mă întorc la muncă. Mă voi odihni două săptămâni și apoi voi pleca în Himalaya. Cred că voi face o pauză de la Arctic, dar nu vreau să spun 100% acest lucru. Vom vedea anul viitor, dar aș vrea să fac și alte lucruri.

Organizatorii au zis, mai în glumă mai în serios, că anul viitor să stau pe acasă. Principalul a fost că m-am bucurat eu. Am fost invitat acolo pentru că nu aveam de gând să mă mai duc”, a spus Tibi Ușeriu în faţa presei.

Uşeriu nu este de acord cu denumirea „cea mai dură cursă din lume”, spunând că se exagerează. „Exagerăm cu cea mai grea și cea mai tare. Cred că și un semimaraton este greu. Până la urmă este o competiție pentru amatori care se desfășoară în condiții mai grele. Eu cred că orice concurs e greu”, a spus, modest, sportivul.

Tibi Ușeriu crede că psihicul este arma lui cea mai importantă. „Au fost două competiții la care am participat anii trecuți și am fost la un pas să renunț. Atuul meu este puterea pshică. Trecutul meu mi-a creat acest psihic și cu acesta pot să merg la aceste competiții grele”, a mai spus Tibi.

Foto: © Nicu Cherciu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.