Există numeroși designeri, consultanți vestimentari și case de modă care ne spun ce, cum și când purtăm anumite haine, dar mai ales ce ar trebui să ne cumpărăm. Pe măsură ce studiem mai mult domeniul, parcă pe atât de confuze devenim. Tocmai din acest motiv, problema vestimentației trebuie abordată la cel mai simplist mod, ca să ne ușureze munca.
Nu există reguli universal valabile pe care toate femeile ar trebui să le adopte orbește. Adevărul este că, indiferent de ceea ce se poartă sau nu într-un anumit sezon, cel mai important este ca piesele respective să ți se potrivească ție, să fie de calitate, să fie durabile și să rezoneze cu personalitatea și cu felul tău de a fi.
Acesta este secretul alcătuirii unui dulap care nu te va dezamăgi niciodată și în fața căruia nu te vei plânge niciodată că nu găsești ceva cu care să te îmbraci, fix în cele mai importante momente din viața ta.
Chiar dacă nu putem vorbi despre reguli bătute în cuie în privința vestimentației, există, totuși, câteva excepții ce ar trebui să fie valabile pentru toate reprezentantele sexului frumos. Este vorba despre acele articole de bază, care avantajează toate tipurile de siluetă și care ne ajută să ne completăm ținutele, indiferent că preferăm un stil lejer, relaxat, elegant sau chic.
Ei bine, iată care sunt piesele vestimentare indispensabile oricărei garderobe feminine:
1. O rochie neagră
Fie că este scurtă, midi sau lungă, rochia neagră trebuie să existe în fiecare dulap. De ce? Te salvează în momentele în care ești invitată inopinat la un eveniment și n-ai avut timp să-ți pregătești o ținută specială. Fiind extrem de versatilă datorită culorii, se va potrivi în orice context posibil, deci vei avea o soluție de rezervă, orice s-ar ivi.
2. Pantofii sport de piele
Pantoful sport are principalul avantaj de a-ți oferi confort, stabilitate, permițându-ți să petreci mult timp în picioare sau să parcurgi distanțe lungi fără să te simți obosită, epuizată sau incomod. Când pantoful sport este confecționat și din materiale de calitate, precum pielea, te vei bucura și de sănătatea piciorului, pielea va respira corespunzător, iar mirosul va fi întotdeauna unul plăcut, nefiind vorba despre materiale textile ce contribuie la apariția transpirației și înmulțirea bacteriilor. Poți, de exemplu, să optezi pentru acești pantofi de damă casual din piele de la ePieleNaturala.ro, pentru confort sporit, dar și un plus de eleganță și rafinament, elemente ce vor completa ținuta atât într-un context formal, cât și la o ieșire cu prietenii, la pizza.
3. Un sacou drept, fără nasturi, în culori neutre
Toamna și primăvara e ideal să avem în garderobă un sacou pe care să-l putem pune pe umeri, fie că purtăm o rochie sau pantaloni de birou și cămașă. Un sacou extrem de versatil este cel în croi drept, fără nasturi, simplu și de preferat în culori care se integrează bine în orice context cromatic. Poți opta, spre exemplu, pentru un bej.
În cele din urmă, dincolo de ceea ce alegi să porți, nu uita că întotdeauna zâmbetul și buna dispoziție sunt elementele care conferă cu adevărat farmec unei femei și absolut toate radiază în astfel de clipe.
Sursă foto: pixabay.com