Tradiţia „furatului miresei” la români a ajuns în presa internaţională!

Prezentat drept „unul din cele mai pitoreşti obiceiuri din România”, furatul miresei a ajuns subiect în presa internaţională, însoţit de fotografii de la una dintre obişnuitele întâlniri ale mai multor mirese sub Arcul de Triumf, într-o sâmbătă seara, potrivit cotidianului Daily Mail.

„Tradiţia furatului miresei de sub nasul mirelui şi invitaţilor în toiul petrecerii de nuntă devine din ce în ce mai spectaculoasă, mai scandaloasă şi ceva de văzut în mod obişnuit în capitala României, incontestabilul oraş balcanic al petrecerilor” , scrie dailymail.co.uk.

Articolul citat relatează faptul că, în fiecare sâmbătă seara, miresele din Bucureşti şi din alte părţi sunt supuse acestei „răpiri în glumă” de prieteni şi duse la un cunoscut sit turistic – Arcul de Triumf – unde sunt „ţinute prizoniere” în timp ce ele dansează şi pozează provocator, citează MEDIAFAX.

Furatul miresei este un obicei răspândit în ţările fostei Uniuni Sovietice. Distracţia de care au parte cu acest prilej este pentru românii sătui de măsuri de austeritate şi politicieni certăreţi un mod de a se descărca, mai spun jurnaliştii străini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.