Tragerea la sorţi a meciurilor de Cupa Davis dintre reprezentativa României şi Marocului din turul al 2-a al Grupei Mondiale II, care vor avea loc în acest weekend, 7-8 aprilie 2018, la Sala Polivalentă, a avut loc vineri, 6 aprilie, în sala de conferinţe Platinia Conference Hall, în prezenţa primarului Emil Boc.
În prima zi, sâmbătă, 7 aprilie, Marius Copil va deschide seria cu un meci contra lui Amine Ahouda, urmat de partida dintre Adrian Ungur şi Lamine Ouahab.
Ziua a doua, duminică, 8 aprilie, va debuta cu meciul de „dublu” dintre Marius Copil / Adrian Ungur împotriva „cuplului” Amine Ahouda / Lamine Ouahab, şi meciurile de simplu Marius Copil vs Lamine Ouahab, respectiv Adrian Ungur Lamine Ahouda.
Meciurile vor începe la ora 12:00, la Sala Polivalentă.
„Aşa mi-am dorit de la început, ca Marius să joace primul meci. Sper să aducem primul punct echipei României, iar apoi Adrian să intre puţin mai relaxat în meciul doi”, a declarat căpitanul-nejucător Gabriel Trifu.
„Sunt pregătit. Nu am jucat până acum cu niciun jucător din Maroc. Atmosfera e foarte bună, ne înţelegem cu toţii foarte bine, eu sunt în formă şi abia aştept să încep să joc. Aşteptăm să vină şi publicul la sală să ne susţină. Sper să vină cât mai mulţi copii, le voi da autografe şi mingi câte vor ei numai să vinăsă ne susţină”, Marius Copil.
„Am jucat cu el în Maroc (n.r. Lamine Ouahab), am şi pierdut meciul atunci, dar asta nu mai contează şi sper să îmi impun jocul, să fiu agresiv şi să ies învingător în meciul de mâine”, a susţinut Adrian Ungur.
„Cu Marius mă înţeleg foarte bine, am jucat câteva meciurile în ATP şi cred că împreună vom compensa lipsa lui Horia Tecău”, a declarat Florin Mergea.
„Este o experienţă frumoasă pentru mine să fie aici, în echipa de Cupa Davis a României, şi sper să fie 3-0 şi să joc şi eu”, a declarat tânărul jucător Edris Fetişleam.



