Transilvania L!VE şi Look TV se află pe lista televiziunilor „must carry”

Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit lista canalelor obligatorii la retransmisie pentru cablişti în 2013, iar printre posturile vizate se află şi cele două posturi locale, Transilvania L!VE şi Look TV, ce fac parte din trustul media Transilvania Media Group (TMG).

transilvania-lve-si-look-tv-pe-lista-televiziunilor-must-carry1358877648

La doar un an de la lansarea celui mai important trust media din Transilvania, CNA a inclus Transilvania L!VE şi Look TV pe lista televiziunilor „must-carry”, alături de canalele România TV sau Naşul TV. Posturile care ies sunt Manele TV, Trinitas TV şi DDTV.

Conform articolului 82, alineatul 1 din Legea audiovizualului „Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.