Trei medalii de aur pentru atleții universitari la Campionatul Balcanic

„Atakoy Arena” din Istanbul, Turcia, a găzduit sâmbătă, 17 februarie, ediția a 23-a a Campionatelor Balcanice indoor rezervate seniorilor.

Delegația României, formată din 30 atleți (15 la feminin și tot atâția la masculin), s-a întors acasă cu un total de 15 medalii, dintre care 5 de aur, 5 de argint și 5 de bronz. Atleții români și-au adjudecat prima poziție în ierarhia celor 17 țări participante, fiind urmați de țara gazdă, Turcia (10, 3-5-2) și de Bulgaria (10, 3-3-4). Mai mult, România s-a păstrat pe prima treaptă a podiumului atât la masculin (8, 2-3-3), cât și la feminin (7, 3-2-2).

De la Universitatea Cluj au participat la tradiționala competiție de sală patru sportivi, toți punând umărul la obținerea a trei medalii de aur.

Cu timpul de 47,28, Robert Parge a terminat pe prima treaptă a podiumului la proba de 400m. Ștafeta masculină de 4×400 m, cu atleții universitari Zeno Moraru și Robert Parge, a cucerit aurul, iar cu timpul de 3:12,46 s-a stabilit un nou record național la U23. Și ștafeta feminină de 4×400 s-a clasat pe primul loc (3:47,89), cu universitarele Camelia Gal și Sanda Belgyan în componență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.