U-BT Cluj-Napoca a debutat cu dreptul în noua stagiune a Ligii Naționale!

U-Banca Transilvania a început cu dreptul noua stagiune 2018-2019 a Ligii Naționale de baschet masculin, învingâmg sâmbătă, 6 octombrie, în BT Arena, pe BCM U FC Argeș Pitești, scor 80-76 (24-13, 16-24, 19-25, 21-14), într-o partidă în care gazdele s-au aflat în permanență la cârma jocului.

Cu un Kyndall Dykes în mare formă, autor a 30 de puncte în această confruntare, U-BT Cluj s-a impus de o manieră categoricâ în primul sfert, 24-13, dar piteștenii au fost mai prezenți în joc în sfertul secund, pe care l-au câștigat cu 16-24 și s-au apropiat la trei puncte de gazde la pauza mare (40-37).

Oaspeții au revenit de la vestiare mai determinați și au preluat conducerea în actul trei, pe care l-au încheiat cu un avantaj minim pe tabelă, 59-62, însă experiența alb-negrilor și-a spus cuvântul în ultimul sfert și au revenit la conducere.

Clujenii s-au impus cu emoții și au început cu dreptul noul sezon al Ligii Naționale, pornind cu un moral bun înaintea duelului din retur cu israelienii de la Ironi Ness Ziona, care va avea loc miercuri, 10 octombrie, de la ora 19:00, în BT Arena.

Trupa lui Silvășan va avea de recuperat un avantaj de 13 puncte în meciul din FIBA Europe Cup, dupâ eșecul suferit în meciul tur disputat în Israel, scor 91-78.

Cel mai bun marcator al meciului cu Pitești din tabăra lui U-Banca Transilvania a fost Kyndall Dykes, cu 30 puncte, urmat de Vlad Moldoeanu și Tony Easley, ambii cu câte 15 puncte, Peđa Stamenković (8), Stanimir Marinov (7), Kuti Nandor (3) și Andrei Calnicenco (2).

Declarații:

„Un meci foarte greu, ne așteptam la așa ceva, ei au venit cu siguranță la victorie, sunt o echipă bună, cu multe talente în componență. Noi veneam după o deplasare lungă, în care nu am jucat cum trebuie iar moralul nostru nu era sută la sută, însă mă bucur că am stat în meci și ne-am luptat la victorie. Am avut doi-trei jucători care în momentele importante au ieșit în față și au reușit să ne apropie victoria. Ținând cont și de absențele pe care le-am avut azi, sunt foarte mulțumit cu această victorie, este foarte important să câștigi, după care vom vedea ce avem de analizat și de făcut mai departe. Pentru noi, urmează meciul decisiv cu echipa din Israel, pe care vrem în primul rând să îl câștigăm, după care ținem cont și de diferență. Washburn și Rasic ori au luat vreun virus, ori au mâncat ceva nepotrivit, Rasic a fost la spital, cu perfuzii, sunt deshidratați amândoi, problemele lor au apărut aseară și azi dimineață și, din păcate, nu i-am putut folosi, riscam să se accidenteze fiind slăbiți. Pentru meciul de miercuri sperăm să fie OK și să nu mai apară probleme”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan la finalul jocului.

„Știam că Piteștiul va veni aici să lupte, noi aveam două lipsuri importante, unul dintre pivoți și cel mai bun shooter, așa că știam că trebuie să dăm mai mult fiecare dintre noi și asta am făcut. Această victorie ne ajută să fim mult mai încrezători în perspectiva meciului cu israelienii, sperăm să revină și cei doi care au lipsit astăzi. Orice victorie pe teren propriu îți dă încredere!”, a susținut și Dykes.

Foto © Sportul Clujean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.