Universitatea Clus s-a impus cu scorul de 4-1 (2-0) vineri, 18 mai, pe terenul formaţiei Avântul Reghin, în ultima deplasare disputată în Liga a 3-a. Partida a contat pentru etapa a 29-a din eşalonul al treilea, penultima înaintea încheierii stagiunii.
„Festivalul” golurilor universitarilor a fost deschis de George Florescu în minutul 18, iar zece minute mai târziu, Ene a majorat diferenţa şi a stabilit scorul pauzei, 2-0 (28).
În partea secundă, Lemnaru şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, iar după doar două minute atacantul Cristian Ene a bifat „dubla” la Reghin. Gazdele au înscris şi ei golul de onoare în minutul 65 prin Sîplăcan, iar meciul s-a încheiat cu victoria „studenţilor”, care au acumulat 71 de puncte în clasament, iar sâmbătă, 26 mai, vor primi vizita Industriei Galda, în ultimul joc al ligii a treia.
Trupa lui Falub a fost încurajată la Reghin de sute de fani care au făcut ultima deplasare a acestui sezon de Liga a 3-a.
Foto © Cristian Cosma / facebook.com/FCUCluj
