Universitatea Cluj a obţinut prima victorie din acest sezon competiţional, scor 1-0, împotriva Gloriei Bistriţa, graţie golului reuşit de unicul căpitan în minutul 80 al partidei, Zsolt Szilagyi, la capătul unei partide controlate de „studenţi”.
Într-o atmosferă dezolantă pe Cluj Arena, partida din cadrul etapei a 2-a a ligii întâi dintre Universitatea Cluj şi Gloria Bistriţa s-a încheiat cu victoria gazdelor, printr-un gol reuşit de jucătorul care nu a întors niciodată spatele Universităţii, Zsolt Szilagyi.
S-au întâlnit două formaţii angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării şi măcinate de problemele financiare. Ambele vin după o înfrângere în prima etapă, Gloria pierzând acasă cu Astra, scor 1-2. Arbitrul Teo Crăciunescu a fluierat începutul meciului, dar a început şi boicotul suporterilor la adresa conducerii, preşedintele executiv Anamaria Prodan fiind luată în colimator de galerie încă din debutul partidei, cerândui-se să părăsească clubul. Nu a fost uitat nici fostul finanţator Florian Walter, cel care se presupune că ar conduce clubul din umbră, dar nici cel care deţine pachetul majoritar de acţiuni, Ioan Mărginean. Galeria a părăsit stadionul în minutul 20, lăsând celebra peluză a Şepcilor Roşii goală şi dezolantă. Unii dintre suporteri s-au retras la tribuna întâi sau a doua, iar alţii au părăsit arena, continuând să strige împotriva conducerii clubului din afara stadionului.
„Ne amăgiţi cu minciuni şi vă aşteptaţi la minuni”, „Walter, ia-l şi pe Mărginean că-ţi dăm ţuică şi ciolan!”, „Mai-mari ai oraşului, daţi dovadă de caracter, scăpaţi-ne de gunoier!”, „Supunere? Niciodată!”, au fost doar câteva dintre mesajele galeriei adresate conducerii.
Pe teren însă, ocaziile au curs la poarta lui Dolha încă din debutul partidei, Universitatea încerca cu disperare să spele ruşinea din prima etapă de la Târgu Jiu. Prima ocazie importantă a meciului a aparţinut oaspeţilor, Predescu a zguduit bara porţii lui Balauru dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, minutul 3. Dinu, Paulinho, Vasile Gheorghe, Drăghici şi Alex Dos Santos au ratat principalele ocazii ale Universităţii, dar golul a venit de la un fundaş, nimeni altul decât idolul tribunelor. Sătul de ratările colegilor lui, unicul căpitan a urcat în careu la o lovitură de colţ, a scăpat de marcaj şi a înscris cu o lovitură de cap perfectă. 1-0 şi suporterii au început din nou să zâmbească, iar pentru câteva minute au uitat de războiul deschis pe care îl au cu conducerea şi au strigat din nou pentru culori.
Formaţiile de start
„U” Cluj: Balauru – Krumov, Szilagy, Christou, Mendy – Pătraşcu, Gheorghe – Paulinho, Dos Santos, Viorel Dinu – Drăghici
Rezerve: Matache, Nicola, Ciupe, Firţulescu, Gafiţa, Roberto Iancu, Muzac
Antrenor: Cristian Dulca
Gloria: Bota – Petelu, Kanon, Vali Năstase, Cafasso – Anton, Predescu – Layo, Romario, Moraes – Ayza
Rezerve: Oghinciuc, Târcă, Bratu, Feher, Daniel Stan, Curtuiuş, Octavian Ionescu
Antrenor: Nicolae Manea
foto: CityNews