„U” Cluj începe anul în Liga Florilor cu un duel împotriva liderului SCM Râmnicu Vâlcea

După o vacanță de aproximativ două luni, campionatul național de handbal feminin se reia în această săptămână, iar „U” Cluj va evolua joi, 10 ianuarie, în deplasare, pe terenul liderului la zi, SCM Râmnicu Vâlcea.

Partida se va disputa în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea de la ora 18:00 și contează pentru etapa 11.

Universitatea Cluj se află pe locul 11, cu șase puncte, iar handbalistele de la Râmnicu Vâlcea ocupă primul loc în clasamentul Ligii Florilor cu 27 de puncte.

Sunt foarte mulțumit de cum au abordat fetele perioada de pregătire. Am avut o constantă bună atât în antrenamente, cât și în meciurile amicale. Sperăm să fim la fel de constanți și în jocurile oficiale, mai ales că începem campionatul în condiții foarte dure, având patru deplasări consecutive. Avem trei accidentări: Reka Tamaș, care este din vară accidentată și o așteptăm la pregătire în luna februarie, Sonia Vasiliu are o problemă la spate și va reveni tot în februarie, iar Ionica Munteanu a început ușor antrenamentele și vom vedea când va fi aptă 100%”, a declarat Alin Bondar, antrenorul echipei clujene.

„Studentele” și-au aflat adversarele din șaisprezecimile Cupei României

În șaisprezecimile Cupei României, „U” Cluj va juca cu CSU Știința București, care evoluează în Divizia A, seria B, și se află pe locul doi în clasament. Partida din 16-imile Cupei va avea loc în 17 februarie la București.

Programul 16-imilor Cupei României

CSM Slatina – SCM Gloria Buzău
CSU Universitatea de Vest Timișoara – LPS Târgu Jiu
CS Știința Bacău – HC Zalău
CS Rapid București – CSU Reșița
HCF Piatra Neamț – SCM Râmnicu Vâlcea
CSU Târgoviște – HC Dinamo Bitcoin București
CS Măgura Cisnădie – SCM Craiova
AHCM Slobozia – CSU Neptun Constanța
CSU Știința București – CS „U” Cluj-Napoca
ASC Corona 2010 Brașov – CSM București
CSM Galați – CS Minaur Baia Mare
CSM Târgu Mureș – HC Activ CSO Plopeni
ACS Crișul Chișineu-Criș – FC Argeș
CSU Oradea – HC Dunărea Brăila
CSA Steaua București – ACS SC. 181 SSP București
CS Dacia Mioveni 2012 – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

Foto (c) u-cluj.ro / Mădălina Donose

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.