Fotbaliștii de la Universitatea Cluj au pierdut ultimul amical disputat în acest an, scor 3-5, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, împotriva formației LPS Satu Mare.

Sătmărenii au deschi scorul, cu o execuție spectaculoasă, iar autogolul lui Nistor a stabilit pauzei (0-2). Partea secundă a fost, și de această dată, animată. Adrian Pintea a redus din diferență, dar oaspeții au înscris imediat, pentru 3-1. Salcău și Lemac au adus egalarea, însă până la final adversarii au marcat de alte două ori, victoria revenindu-le cu 5-3.
Marius Popescu, antrenorul nostru, a trimis pe teren un prim „11” format din jucători care au evoluat mai puțin sau deloc în turul campionatului, el rulând pe parcursul partidei întregul lot avut la dispoziție.
În precedentele întâlniri, „studenții” au bifat o victorie (3-1 cu F.C. Unirea Dej), o remiză (2-2 cu CS Sănătatea Servicii Publice Cluj), respectiv o înfrângere (1-3 cu C.S. Unirea Jucu).