„U” Cluj întâmpină anul 2018 cu un nou site şi un parteneriat digital cu o companie clujeană importantă de IT

Universitatea Cluj, clubul de fotbal cu cei mai mulți membri cotizanți din România (1.200 până la finalul anului 2017), îşi doreşte să ţină pasul cu tehnologia, întărindu-şi astfel prezenţa în mediul online printr-un parteneriat strategic cu unul dintre liderii industriei de IT clujene, PitechPlus.

Clubul a anunţat astăzi noul site oficial – http://www.fcuniversitateacluj.ro/ – prin care le oferă fanilor o experienţă mai plăcută de navigare, o interfaţă modernă, uşor de utilizat şi o grafică inspirată din identitatea echipei.

Utilizatorii au posibilitatea de a-şi crea extrem de uşor un cont pe site, unde au acces la concursuri cu premii, beneficiază de cele mai noi ştiri, pot urmări clasamentul la zi şi pot vizualiza galerii foto din timpul meciurilor sau de la antrenamente.

De asemenea, noua versiune a site-ului oficial are o secţiune dedicată membrilor FC Universitatea Cluj. Aceştia se pot loga pe site folosind adresa de e-mail pe care au furnizat-o la completarea adeziunii, parola prestabilită fiind Codul Numeric Personal. Odată ajunşi în contul de membru, au acces la ştiri exclusive din viaţa clubului, la toate informaţiile legate de statutul de membru şi pot efectua online şi în deplină siguranţă, direct din site, plata cu cardul a cotizaţiei de membru.

În paralel cu dezvoltarea site-lui oficial, FC Universitatea Cluj continuă procesul de digitalizare, urmând să lanseze în perioada următoare produse complementare, printre care şi o aplicaţie mobilă dedicată suporterilor.

FC Universitatea Cluj este prezentă în mediul online prin site-ul oficial, http://www.fcuniversitateacluj.ro/, prin canalul oficial de YouTube şi prin conturile @fcucluj de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram şi Twitter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.