Universitatea Cluj a invins divizionara secundă Olimpia Satu Mare, marți, 3 octombrie, pe Cluj Arena, scor 2-0 (2-0), și obține calificarea în faza șaisprezecimilor Cupei României. Aproximativ 2000 de spectatori au asistat la această partidă.
„Studenții” pregătiți de Adrian Falub au avut o evoluție peste așteptări în prima parte, dominând divizionara secundă a Olimpiei Satu Mare. Dorin Goga a deschis scorul în minutul 14 la prima acțiune periculoasă a meciului, din pasa excelentă a lui Hordouan, după o pătrundere în careu și un șut la vinclu.
Sătmărenii nu au contat în atac și au încercat să își creeze situații la poarta lui Albuț, dar defensiva Universității a rezistat ofensivei timide a oaspeților. O altă acțiune periculoasă a „șepcilor roșii”, Greu a șutat periculos spre poartă, dar mingea a fost deviată în corner (20). Goga a reluat foarte bine din careu în urma unui corner, minge reținută de portar (32).
Hordouan l-a servit a doua oară de pe partea stângă cu o centrare perfectă pe Goga, iar veteranul Universității a pus fruntea și a înscris golul al doilea, stabilind scorul pauzei (40).
Încurajată pe Cluj Arena de circa 20 de fani veniți de la Satu Mare, Olimpia a fost doar o umbră în această seară, neavând niciun șut pe poarta lui Albuț.
Peluza „Șepcilor roșii” a inaugurat un nou cântec la această partidă. „Regrete nu vom avea niciodată, dupa un secol de viață, U Cluj e aici”.
Manu a centrat foarte bine în careu, iar Hațiegan a reluat din cădere pe lângă poartă (’67). Ursu, intrat în minutul 70 in locul lui Lemac, a pătruns în careu în viteză și a încercat să îl surprindă pe portar cu un șut la colțul lung, dar mingea a fost reținută fără probleme (’73).
Olimpia nu a reușit să găsească culoare și să își creeze ocazii la poarta lui Albuț nici în repriza a doua.
Meciul s-a încheiat cu victoria „șepcilor roșii”, iar în următoarea fază a Cupei României va întâlni o formație de primă ligă. Astfel, Universitatea ar putea întâlni una dintre puternicele formații din Liga 1.
Echipele de start:
„U” Cluj: Albuț – Takacs, Abrudan, Onicas, Manu – Micaș (Irimie, ’85), Giurgiu (c) – Hordouan (Hațiegan, ’56), Greu, Goga – Lemac (Ursu, ’70)
Rezerve: Dinu, Chis, Irimie, Hîmpea, Ursu, Hațiegan, Lemnaru
Antrenor: Adrian Falub
Olimpia Satu Mare: Șuta – Fl. Achim, D. Vinze (Lucaks, ’66), L. Vincze, C. Bura – Copaci, Munteanu, Hlinca, Lusamba – Villand, Muncean
Rezerve: Muntean, Durus, Cocian, Lukacs, Cubas, Pop, Mureșan
Antrenor: Zoltan Ritli
Arbitru principal: Mircea Ardelean
Cartonașe galbene: Hlinca (23)
Spectatori: 2000
Universitatea Cluj va juca următorul meci oficial cu Sănătatea Cluj, vineri, 6 octombrie, în campionat, pe stadionul Clujana, de la ora 15:00.
Foto (c) Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro