Universitatea Cluj a efectuat ieri primul antrenament de la revenirea din cantonamentul din Poiana Brasov, iar pana la primul meci oficial din noul sezon, programat în week-end-ul 19-21 iulie, pe Cluj Arena, contra Petrolului Ploiesti, „studentii” se pregatesc pe plan local, urmand sa dispute si cateva meciuri amicale.
Dintre jucătorii testaţi de către de antrenorul Universităţii în stagiul de la Poiana Braşov, argentinianul Ezequiel Manzano nu a fost reţinut în lot. În schimb, cu echipa se antrenează în continuare englezul născut în Franţa, Roy Odiaka (22 de ani), ultima dată la o echipă din Liga a VI-a engleză, Walton&Hersham. Odiaka a mai evoluat, de-a lungul carieriei, la juniorii lui Stoke City, dar şi la echipa de tineret a celor de la Crystal Palace.
De asemenea, din lot face parte în continuare şi turcul Ersin (22 de ani), ultima dată în ligile inferioare din Germania, iar ultima noutate in lot este fundaşul olandez Stuart Van Doten (foto – 23 de ani). Olandezul a evoluat în returul sezonului trecut pentru formaţia de primă ligă bulgară, Etar Veliko Turnovo, iar acum este liber de contract.
„U” va disputa o partida amicala vineri, 12 iulie, de la ora 11, impotriva formatiei Gaz Metan Medias, pe Cluj Arena. Intrarea este libera doar la tribuna a II-a si Peluza I.