„U” vs CS Severin 1 – 0. Buleică aduce trei puncte de aur pentru „Şepcile roşii”

U Cluj vs CS Severin

Universitatea Cluj a câştigat partida din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I împotriva formaţiei CS Severin, graţie golului reuşit de Alin Buleică în minutul 65, şi aduce primele trei puncte din 2013. Universitatea urcă pe locul 14 în clasament în urma acestei victorii, cu 21 de puncte.

Fanii lui „U” au fost nevoiţi să privească partida din afara stadionului datorită sancţiunii primite de club de la LPF care obligă echipa să joacă două partide fără spectatori. Aceştia au proiectat meciul pe peretele de la intrarea în Peluza a doua şi şi-au încurajat favoriţii de pe Aleea Stadion.

Femeile şi copiii sub 14 ani au făcut o atmosferă senzaţională la tribuna a doua, încurajându-şi favoriţii pe toată durata partidei, acompaniaţi din afara stadionului de suporteri. Unul din bannerele afişate în prima repriză: „Venim la stadion doar pentru culori / Dan Anca, Mircea Luca si alte valori”.

Universitatea Cluj a început în forţă meciul şi s-a instalat în jumătatea adversă încă din debutul partidei, dar atacurile sterile la poarta Severinului şi lipsa de soluţii au făcut ca scorul să fie alb la sfârşitul celor 45 de minute regulamentare. Golgeterul Viorel Dinu a avut prima ocazie notabilă de gol în minutul 15, dar şutul său din voleu de la marginea careului trece de puţin pe lângă poarta lui Panagopoulos. Jucătorii lui „U” solicită lovitură de pedeapsă în minutul 19 la un presupus henţ în careu, dar „centralul” Petrescu lasă faza să continue. Acelaşi Dinu mai are o situaţie în care ar fi putut deschide scorul, dar nu ajunge la centrarea-şutată a lui Florin Hidişan. Alin Buleică a încercat şi el poarta adversă cu două şuturi din afara careulu, şuturi care au trecut peste transversală (38, 45).

Jucătorii pregătiţi de Ionel Gane nu au avut nicio situaţie clară de gol în prima repriză, doar Florin Costea a fost cel care a pus în pericol poarta „alb-negrilor” în două rânduri.

În repriza secundă, severinenii au echilibrat jocul şi au pus presiune la poarta lui Boşneag. Costea expediază primul şut pe spaţiul porţii în minutul 52 şi are un gol anulat pe motiv de ofside trei minute mai târziu în urma unui corner. Oaspeţii joacă din minutul 57 în zece oameni, după ce Vranjkovic vede al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu pentru un fault la mijlocul terenului. Universitatea presează poarta lui Panagopoulos, dar nu găseşte soluţii. Alin Buleică ia pe cont propriu o fază în minutul 65, scoate doi jucători din joc cu un dribling de mare fineţe şi îl învinge pe portarul Severinului cu un şut bine plasat din unghi. 1-0 şi Universitatea se apropie de primele trei puncte din 2013.

Alb-negrii au şansa să mărească avantajul pe tabelă în minutul 71. Emil Ninu execută perfect un corner pe fruntea lui Alin Raţiu, care se înalţă şi loveşte cu capul, dar mingea trece de puţin peste transversală. Ganea face o schimbare în minutul 76, schimbare post-pe-post – Iulian Dedu intră în locul lui Viorel Dinu (76). Ocazie mare pentru „U” Cluj, Bogdan Apostu este servit în centrul careului de Buleică, dar şutul său nu prinde cadrul porţii (76). Ionuţ Boşneag respinge magistral în corner şutul lui Florin Costea dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, minutul 80.

„U” s-a apărat bine şi a rezistat asaltului severinenilor în ultimele minute ale partidei şi câştigă primele trei puncte din 2013, iar astfel iese din „zona fierbinte” a clasamentului.

Echipele de start

U CLUJ:
Bosneag – Raul Ciupe, Alin Ratiu, Eduard Nicola, Alin Ratiu – Bucsa, Ninu, Adrian Popa, Alin Buleica – Viorel Dinu, Florin Hidisan

Rezerve: Moldovan, Takacs, Florin Cordos, L. Turcu, B. Apostu, I. Dedu, A. Muzac
Antrenor: Ionel Ganea

CS Severin: Panagopoulos – Dănănae, Durimel, Tătaru, Vranjkovic, Olah, Oliver Tole, Florin Costea, Thomas Joel, Dzhalilov

Rezerve: Hotoboc, Asanovic, Mihai Roman, Moustakis, Velcovic, Hasanovic, Neacsa
Antrenor: Ionel Gane

Arbitru principal: Radu Petrescu
Asistenţi: Iulian Radu, Daniel Hulubei
Arbitru de rezervă: Florin Marcu
Observator: Alexandru Boc
Obs. Arbitri: Gh. Moise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.