Un coș necurățat a produs un incendiu la o casă din comuna clujeană Borșa

O gospodărie din comuna clujeană Borșa a luat foc duminică dimineață din cauza unui coș rămas necurățat. Mai multe autospeciale au intervenit la fața locului.

Un apel la 112 a anunțat duminică dimineața, în jurul orei 05:40, un incendiu produs la o gospodărie din localitatea Borșa, județul Cluj. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj și un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.

Focul a cuprins circa patru metri pătrați de acoperiș de la o anexă și încăperea unei centrale termice. Flăcările au fost lichidate rapid după sosirea pompierilor la locul incendiului, conform Gherla Info.

Nu au fost persoane rănite sau care să solicite primul ajutor calificat. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza izolării necorespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materiale combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.