Un europarlamentar USR și-a dat demisia din partid, dar nu își dă demisia și din Parlamentul European

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță (Renew Europe) și-a anunțat plecarea din partidul Uniunea Salvați România, din motive ce țin de direcția actuală a formațiunii politice, dar acesta nu demisionează și din Parlamentul European.

„Am intrat în USR exact acum 6 ani. Zi de zi, am încercat să fac politică altfel, politică bazată pe valori, pe reguli, pe idei. Din păcate, direcția pe care o are de ani buni conducerea acestui partid este una pentru care eu nu pot gira.

Nu am aceeași energie, am alte valori. Azi pun punct pentru că trebuie să merg mai departe. Trebuie să lupt pentru oamenii care se uită la mine din Sibiu și din România„, menționează Nicu Ștefănuță.

„Nu am uitat nicicând ce am spus că vom face, atunci când voi ne-ați ridicat în 2016, 2017 sau 2019. Voi, care ați înghețat pentru principii, ne-ați trimis în parlamente ca să transmitem vocea voastră răgușită. Să dăm o formă României altfel.

Am crezut că atâta timp cât mai sunt oameni buni, lupta nu e pierdută. Și ei mai sunt cu miile – oameni inimoși, oameni principiali, oameni competenți. Din păcate, nu e a lor vocea care se aude, nu e a lor puterea. Acestor oameni le mulțumesc profund„, încheie Nicu Ștefănuță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.