Un nou succes categoric pentru „U” Cluj în liga a 4-a

Universitatea Cluj a obţinut o nouă victorie la scor în liga a 4-a, 11-0 (5-0), sâmbătă, 12 noiembrie, pe Cluj Arena, împotriva formaţiei CS Arieşul Mihai Viteazul, într-o partidă care a contat pentru etapa a XIII-a.

Cu un obiectiv îndrăzneţ pe care cei de la Mihai Viteazu şi l-au setat înainte de această confruntare, acela de a nu lua mai mult de cinci goluri pe Cluj Arena, oaspeţii au încasat trei goluri în primele 10 minute – o „dublă” a lui Brian Lemac (‘3, ‘7) şi Paul Costea (‘8), au fost primele reuşite ale acestei confruntări.

Până la pauză, „U” Cluj a mai înscris de două ori prin Lemac (’35) şi Dan Fodor dintr-un penalty obţinut de Giurgiu (’41).

Universitatea şi-a continuat recitalul şi după pauză, când a mai înscris de şase ori prin Costea (54), Lemac (’68), Hîmpea (’78) şi o „triplă” a lui Adrian Pintea (’82, ’83 şi ’88).

Antrenorul Marius Popescu a trimis în teren următoarea formulă de joc:

Man – Fizesan, Abrudan, Irimie, Manu – Giurgiu (C), Fodor – Bercea, Costea, Himpea – Lemac
Rezerve: Pop – Morar, Pasca, Kilin, Pop Solivastru, Hatiegan, Pintea

Echipa de start a echipei din Mihai Viteazul:

Ionele – Crișan, Mărginean, Boboia, Tolomeiu – Moldovan H., Vescan, Koloszi, Perde – Sadaguschi, Ignat

„U” Cluj se află pe primul loc în Liga a 4-a, cu 16 puncte și un golaveraj de 72-5, iar etapa viitoare va evolua pe terenul formaţiei CS Armenopolis Gherla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.