Universitatea Cluj umilită pe teren propriu de Chiajna

Universitatea Cluj a pierdut la scor de neprezentare partida cu Concordia Chiajna din cadrul etapei a V-a şi rămâne cu un singur punct în actuala stagiune. Suporterii Universităţii au sperat, în zadar, la prima victorie în acest sezon şi au plecat, din nou, dezamăgiţi de la stadion, nu înainte însă de a-i striga demisia lui Ganea şi a-i apostrofa verbal pe jucători pentru prestaţia lor.

ionut tarnacop
Ionuţ Târnăcop (la minge), cel mai bun jucător al Universităţii în meciul cu Chiajna. Credit Foto © Mihai Medan

„Studenţii” au avut prima ocazie prin Târnăcop, dar şutul său a trecut de puţin pe lângă poată (9). Oaspeţii au preluat conducerea pe tabelă prin Alin Zaharia, care a profitat de o eroare în defensiva clujenilor şi a înscris cu un şut la coltul lung (16). Într-una dintre rarele sale acţiuni la poarta adversă, Dedu a încercat să-l surprindă pe Râmniceanu cu o reluare de la marginea careului, dar mingea a trecut pe lângă poartă (19). „U” nu a reuşit să-şi creeze nicio situaţie clară de a marca în prima repriză, iar lipsa de claritate şi concentrare au fost elementele prin care poate fi descris jocul alb-negrilor în primele 45 de minute.

Repriza secundă a început mai bine pentru „şepcile roşii”, cu o serie de ocazii la poarta lui Râmniceanu. Portarul Concordiei a fost luat la ţintă de Târnăcop cu un şut bombă (48), apoi Ionuţ Neag a avut cea mai mare ocazie de gol a Universităţii; tânărul jucător a apărut complet nemarcat în careul oaspeţilor la o lovitură liberă şi a reluat din voleu, dar Râmniceanu a avut o intervenţie de zile mari şi a scos mingea de sub bară (53). Onduku şutează în Dolha, iar un minut mai târziu, Neagu înscrie pentru oaspeţi cu un şut din interiorul careului şi face 0-2 (63).

Galeria „studenţilor” a taxat jocul echipei lui Ganea. „Voi nu meritaţi, la ‘U’ să jucaţi”, s-a strigat minute bune din tribunele Cluj Arena. „U” nu a avut sorţi de izbândă în ultimele 20 de minute, iar atacurile timide avute nu i-au pus probleme portarului oaspeţilor. Ilfovenii au dat lovitura de graţie în minutul 85, când nigerianul Onduku a profitat de o eroare în defensiva gazdelor şi l-a învins elegant pe Dolha, stabilind astfel scorul final al confruntării.

„U” Cluj se deplasează în Bucureşti etapa viitoare, pe Ştefan cel Mare, acolo unde vor întâlni Dinamo Bucureşti. Readuşi în Liga 1 printr-o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), ilfovenii au venit la Cluj după succesul cu Corona Braşov, scor 1-0, iar victoria de astăzi îi propulsează pe locul 9 în clasament, având însă 3 meciuri restante.

Echipele de start:

„U” Cluj: Dolha – Ciupe, Neag, Ninu, Van Doten – Balde, Bucşă (c), Târnăcop, Takacs – Cristocea, Dedu

Rezerve: Niculescu, Szilagyi, L. Kovacs, Săndulescu, Turcu, Borza, Odiaka

Antrenor: Ionel Ganea

Concordia Chiajna: Ramniceanu – Creţu, Leca, Melinte, Bucurică – Neagu, Purece, Roşu, Ispir – Zaharia, Florea

Rezerve: G. Iancu, Onduku, Serediuc, Strătilă, Savin, Apostol, Da Costa

Antrenor: Ionuţ Chirilă

Arbitru principal: Călin Iulian

Asistenţi: G. Neacşu, M. Grigoriu

A. Rezervă: N. Botaş

Spectatori: 3000

Foto: Mihai Medan

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.