UPDATE: Explozie într-un bloc din Floresti. 16 apartamente au fost afectate si sase maşini avariate.

O explozie puternică a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, într-un bloc din localitatea clujeană Floreşti, 16 apartamente fiind afectate, iar şase maşini avariate, fără a exista victime, potrivit Mediafax.

explozie
Liviu Maftei / Mediafax Foto

Explozia a avut loc într-un imobil de pe strada Gheorghe Doja din localitatea Floreşti, în jurul orei 02.00, într-un apartament situat la parter.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, explozia a fot urmată de un incendiu.

Conform sursei citate, 16 apartamente au fost avariate, iar şase maşini parcate în faţa imobilului au fost afectate de suflul exploziei, fără a exista victime.

Pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă. Proprietara unuia dintre apartamentele afectate de explozie, care nu era acasă, a suferit un atac de panică în momentul în care a văzut ce s-a întâmplat, ea având nevoie de îngrijiri medicale.

În urma exploziei, locatarii din bloc au ieşit afară, iar pompierii au oprit alimentarea cu gaz şi energie elecrică, în prezent lucrându-se la cercetarea cauzelor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că imobilul unde a avut loc explozia este format din parter şi un etaj, având mai multe apartamente. În apartamentul unde a avut loc explozia proprietarii nu erau acasă.

UPDATE: Potrivit unor surse, deflagratia s-a produs in blocul de la numărul 15, pe strada Gheorghe Doja, la parter, iar cauza a fost o candela lasata in apropierea unei centrale termice, ce a dus la o explozie de proportii care a avariat 16 apartamente si sase masini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.