Vaccinarea cu doza 3 ar putea începe de săptămâna viitoare. Ce se întâmplă cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca?

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a susținut marți că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.

Gheorghiță a declarat că Agenția Europeană a Medicamentului urmează să ia o decizie în acest sens în 4 octombrie, însă, având în vedere evoluția epidemiei în România, autoritățile doresc să devanseze acest termen. Conform medicului, o decizie în acest sens se va lua în această săptămână, acesta precizând ulterior că vaccinarea cu doza 3 ar putea începe chiar de săptămâna viitoare. 

România este în curs de optimizare atât platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză, cât şi Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor tocmai pentru a fi pregătiţi în momentul în care demarăm administrarea celei de-a treia doze în România. La acest moment vorbim de administrarea dozei 3 cu vaccin pe bază de ARNmesager, respectiv Pfizer sau Moderna, pentru scheme de vaccinare care au avut iniţial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la compania AstraZeneca propunerea pe care au abordat-o toate celelalte ţări europene a fost de a administra unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARNmesager, repet, în completarea vaccinării cu vector viral care a fost folosit la prima schemă”, a explicat, marți, Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a precizat că pentru doza 3 programarea se va face prin platforma națională de vaccinare, persoanele eligibile pentru rapel, care să îndeplinească criteriul de cel puțin 6 luni de la dozele inițiale, sunt cele care au fost vaccinate de la final de decembrie și până în martie inclusiv, adică aproximativ 1.100.000 de persoane.

Vorbesc de persoane peste 65 de ani, de persoane care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, personal medical, din învățământ, dar și alte categorii pe care le vom defini”, a explicat Gheorghiță.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.