Veste bună. Imunitatea dată de serurile Pfizer și Moderna ar putea dura ani de zile. La cei care s-au vaccinat după COVID, chiar toată viața

Cercetătorii de la Universitatea Washington susțin că imunitatea conferită de vaccinurile anti-COVID ARNmesager durează mult mai mult decât se credea, chiar ani de zile. 

Vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech și Moderna au declanșat o reacție imunitară persistentă în organism care poate proteja împotriva coronavirusului de ani de zile, conform unui studiu publicat în revista științifică Nature.

Autorii studiului cred că persoanele imunizate cu vaccinurile ARNmesager ar putea să nu aibă nevoie de un rapel suplimentar, atâta timp cât virusul și variantele sale nu evoluează foarte mult față de formele actuale, iar persoanele care s-au vaccinat după ce au trecut prin boală și-ar putea păstra imunitatea chiar și în fața unor variante semificativ modificate ale coronavirusului, scrie NY Times.

Studiul nu a luat în considerare vaccinul produs de Johnson & Johnson, dar Ali Ellebedy, imunolog la Universitatea Washington din St. Louis și coordonator al studiului, spune că se aștepta ca răspunsul imunitar să fie mai puțin durabil decât cel produs de vaccinurile cu ARNm.

Conform unui alt studiu, de acum o lună, la persoanele care au făcut boala, celulele sistemului imunitar responsabile cu recunoașterea virusului au rămas active încă cel puțin 8 luni după infectare. De asemenea, cercetare realizată de o altă echipă a indicat că așa-numitele celule B cu memorie continuă să se maturizeze și să se întărească cel puțin un an după infecție. Pe baza acestor constatări, cercetătorii au sugerat că imunitatea acestor persoane, dacă s-au și vaccinat după ce s-au vindecat de COVID-19, ar putea dura ani de zile, posibil toată viața, dar nu este clar deocamdată dacă răspunsul ar fi similar și în cazul celor care s-au vaccinat, dar nu au trecut și prin infecție.

După infectarea cu coronavirus, centrul germinal în care organismul crează celule B, responsabile cu imunitatea, se formează în plămâni. În cazul vaccinării, acesta se formează nu în plămâni ci în ganglionii limfatici. Echipa de cercetare de la Universitatea din Washington a constatat că, la 15 săptămâni după prima doză de vaccin, centrul germinal era încă foarte activ la toți participanții la studiu,  păstrând aproximativ același număr de celule responsabile cu recunoașterea virusului. În cazul celorlalte vaccinuri, centrii germinali de obicei ating un vârf de activitate la una sau două săptămâni după imunizare, iar apoi acetivitatea acestora scade și se pierde în patru- șase săptămâni, însă centrele germinale stimulate de vaccinurile cu ARNm continuă la același nivel la câteva luni de la inoculare.

Rezultatele sugerează că marea majoritate a persoanelor vaccinate vor fi protejate pe termen lung, cel puțin, împotriva variantelor existente. Totuși, vârstnicii și persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau cei care iau medicamente care le reduce imunitatea ar putea avea nevoie de un nou rapel.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.