Veteranii de la BUG MAFIA au umplut Cluj Arena în a treia zi de UNTOLD 2022. Moment sublim la final pe o piesă celebră. – VIDEO

Legendara trupă BUG MAFIA a umplut stadionul Cluj Arena, în a treia zi a festivalului UNTOLD, iar fanii au cântat la unison toate marile hituri ale formației care a definit scena rap-ului românesc.

Cei trei veterani care formează BUG Mafia au urcat pe scenă la ora 20:35 și au încins publicul festivalier timp de o oră, iar tot stadionul s-a umplut în timpul show-ului.

Timp de o oră, Mafia a interpretat toate hiturile celebre, care au fost extrem de bine primite de public, acesta cântându-le la unison. „Pantelimonul petrece”, „Să cânte trompetele”, „Străzile”, „După blocuri”, „Tălpile arse”, „Băieți buni”, au fost câteva dintre celebrele piese care au răsunat pe Cluj Arena.

Când auzi un stadion întreg interpretând fiecare piesă celebră îți dai seama ce a însemnat și înseamnă în continuare BUG MAFIA pentru industria muzicală românească.

Concertul s-a încheiat pe melodia „Poveste fără sfârșit”, finalul fiind marcat de un moment emoționant în care tot stadionul a interpretat versurile celebre ale piesei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.