USR Cluj și-a desemnat candidatul la Primăria Cluj-Napoca, iar nominalizarea sa a venit în urma unui proces unic în România, alegeri primare la fel ca în SUA.
Este vorba de Viorel Băltărețu, care i-a învins în alegerile primare interne ale USR Cluj pe George Trif și Mihaela Nica.
Cu experiență profesională în antreprenoriat și inginerie, Viorel Băltărețu este la primul mandat de deputat în Parlamentul României, fiind activ în domeniile dezvoltare economică, antreprenoriat și infrastructură, respectiv în digitalizarea serviciilor publice.
A absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Este căsătorit de 27 de ani și are doi copii.
„Viziunea mea pentru Cluj este a unui oraș unde fiecare voce contează și contribuie la direcția orașului. Voi fi un primar care ascultă, nu insultă cetățenii”, susține Viorel Băltărețu.