Vocea Tribunei: „Oriunde, orice ar fi, noi suntem pă nicări” – OPINIE de Suporter

Sună prea dur? Pare ironic? Ei bine, unul dintre indicatoarele din jurul Arenei Clujului, căci aceasta este formula corectă gramatical a impetoasei investiții a Consiliului Județean, nebotezată nici măcar în pragul celei de-a treia sa aniversare, ascunde un mesaj pe cât de jucăuș, pe atât de realist. Nu știm dacă autorul anonim a vizat să aducă vreo ofensă fină fanilor echipei Universitatea Cluj, căci despre ei vom vorbi în continuare, din piepturile cărora, până nu demult, auzeam la unison „Oricât de greu ne-ar fi, noi lângă „U” vom fi!”, respectiv „<U> Cluj, orice ar fi, noi mereu te vom iubi!”, dar cert e că oricare ar fi fost ideea-princeps a oracolului de ocazie, textul său îndeamnă spre reflectare și interpretare.

oriunde, orice ar fi, noi suntem pa nicaieri

De ce să nu admitem că prezentul e tot mai sumbru? Suntem „pă nicări” (pe nicăieri – n.red), iar în rândurile următoare vom da cuvântul argumentelor. La ora redactării acestui material, pagina oficială de Facebook a echipei de fotbal „U” Cluj a strâns exact 70.458 de fani. Toți aceștia, incluzând suporterii care, aidoma cantecului galeriei, au făcut „mii de sacrificii” în ultimii ani pentru ideea profesorului Iuliu Hațieganu, dar și prietenii / amicii / rudele jucătorilor actuali, majoritatea născuți pe alte meridiane, care „iubesc” „U” doar din curtoazie, încap în două stadioane de nivelul celui din Parcul Central plus într-un altul de mărimea celui din Giurgiu. Da, suntem pă nicări dacă am ajuns să dominăm topurile virtuale (irelevante, de altfel), iar sâmbăta trecută, la o oră decentă, respectiv condiții meteorologice pe măsură, într-un moment în care echipa venea după trei înfrângeri consecutive, cuvintele crainicului stadionului au provocat fiori pe vertebrele alb-negre: „La partida din această seară asistă 2.024 de spectatori. Pentru asta, vă mulțumim!”, a sunat vocea radiofonică din spatele microfonului, trădată de-o aparentă lehamite. 2024 de suflete la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, pe un stadion cu peste 30.000 de locuri sau, dacă vreți, o altă audiență jenantă la meciurile Șepcilor Roșii. 2024!!! De vreo cinci ori mai puțini decât acum aproape două decenii, atunci când autorul pășea pentru prima dată pe vechiul stadion „Ion Moina”, iar Universitatea întâlnea un adversar cu prezențe meteorice în prima ligă. Câți dintre voi ați dus privirea spre pământ de rușine? Câți dintre voi v-ați încruntat? Câți dintre voi v-ați săturat să auziți aceleași replici enervante din partea prietenilor voștri din alte orașe? „Aveți un stadion minunat, păcat ca e cvasi-gol când nu jucați cu Steaua sau CFR. Câți dintre voi ați suspinat văzând poze de arhivă cu tribunele arhipline la meciurile jucate de „<U> CEL ADEVĂRAT”? Despicând firul logic, o explicație pentru duelurile cu „casa închisă” ar fi că singurele modalități de relaxare autohtone în perioada comunistă erau competițiile sportive, cinematografele, concertele și cenaclul „Flacăra”, nu-i așa? În regulă! Dar ce s-a întâmplat cu noua generație a fanilor universitari pentru care viața în alb și negru chiar are culoare?

Da, suntem pă nicări dacă ne mândrim cu o sală polivalentă ultra-modernă și ne întrebăm în pragul tăierii panglicii: „Oare va fi vreodată plină?”. Suntem pă nicări dacă preferăm televizorul în locul arșiței sau a gerului de pe stadion, evitând, astfel, să sprijinim clubul prin achiziționarea de bilete sau abonamente. Suntem pă nicări dacă am ajuns să ne cunoaștem între noi la stadion sau la sala sporturilor. Suntem pă nicări dacă dăm „carne” patronatului care continuă să ne țină în viață în ciuda „pacătelor tinereții”. Suntem pă nicări dacă imităm concepțiile rivalilor locali pe care îi hulim obsesiv. Suntem pă nicări dacă am ajuns să trăim din amintiri. Suntem pă nicări dacă ne certăm între noi, preferând injuriile stupide în locul cântecelor care ne-au făcut cinste. Suntem pă nicări dacă nu conștientizăm că purtăm povara stigmatizării. Suntem pe nicări dacă respingem realitatea. Riscăm să rămânem pă nicări dacă nu vom strânge URGENT rândurile, iar orașul (ultrași, simpli spectatori, administrația locală, oamenii de afaceri clujeni) va continua să rămână indiferent față de soarta Universității Cluj. În asemenea momente, nu e loc de mofturi și scuze puerile, „U”-iștilor! „U” SUNTEM NOI? S-o dovedim! Cu mic, cu mare. La stadion / În Sala Sporturilor / Sala Polivalentă!

Articol scris de un suporter al Universităţii Cluj, care a decis să îşi păstreze anonimatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.