Ziua 0 la Electric Castle 2024. Mii de festivalieri au făcut „cunoștință” cu scenele ediției a 10-a! Booha, Retro și Hangar, atracțiile zilei zero

Ediția a 10-a a festivalului Electric Castle, care are loc anual în comuna Bonțida, județul Cluj, pe domeniul Castelului Banffy, a început miercuri, 17 iulie, cu Ziua 0. Mii de festivalieri au luat cu asalt domeniul Banffy din Bonțida pentru a lua pulsul atmosferei și a face cunoștință cu scenele pe care organizatorii le-au pregătit în acest an.

Porțile festivalului s-au deschis la ora 16:00, însă mii de participanți au venit încă de marți, 16 iulie, la Electric Castle pentru a-și ocupa unul dintre cele 18.000 de locuri în campingul festivalului.

Nici nu s-a deschis bine ediția a 10-a a festivalului, fiindcă au și început show-urile pe mai multe scene. De departe, la fel ca în alți ani, cea mai vibrantă scenă rămâne Booha Stage, unde petrecerea a ținut până în zori. Nici la Retro Stage atmosfera nu a fost liniștită, s-a dansat până dimineața.

Și chiar dacă nu am avut parte de concerte pe scena mare, nu s-a plictisit nimeni în această zi zero a festivalului, una de acomodare cu atmosfera, vibe-ul, scenele și locațiile.

Deși canicula persistă și temperaturile au fost infernale, asta nu i-a oprit pe cei câteva mii de festivalieri să vină în ziua 0 la Electric Castle.

S-au făcut mii de selfie-uri și fotografii în toate locurile instagramabile din festival, în jurul castelului, în zona lacului, în zona scenelor ascunse, în zona scenei cu nisip sau a baloanelor cu aer cald.

Atmosfera într-una dintre scenele ascunse ale festivalului.

Booha Stage, scena de suflet a Electric Castle, mereu atractivă

Participanții își pot achiziționa online biletele de tren și autobuz, mijloacele de transport recomandate pentru a ajunge în Bonțida. Participanţii pot lua autobuzele spre Electric Castle din Cluj-Napoca, la Iulius Mall și Expo Transilvania. Organizatorii au publicat și rutele auto de acces, mașinile care vin cu toate locurile ocupate beneficiind de gratuitate pe unul dintre cele peste 3.000 de locuri de parcare disponibile. Accesul în parking poate fi și el achitat online, înainte de a ajunge în aria festivalului. Taxa este mult mai mare ca și în anii trecuți, de 35 lei.

Prețurile în interiorul festivalului nu sunt mici, așa cum ne-au obișnuit organizatorii. O bere la doză a ajuns să coste 18 lei, iar un cocktail peste 25 lei. Mâncarea este și ea piperată în festival, un hot dog trece de 20-25 lei, iar un burger între 35-50 lei

Electric Castle rămâne un festival sigur

Peste 1.500 de oameni vor menține ordinea și siguranța participanților, echipe proprii ale festivalului și ale autorităților. Numărul unic de urgență este 0733 070 026, disponibil non stop și 3 puncte de prim-ajutor. Rămâne în vigoare și codul “Angel shot”. Pentru prima dată, în festival pot fi accesate punctele G-Info Spot unde sunt puse la dispoziție informații și resurse pentru siguranță sexuală. 

De asemenea, două stații de hidratare gratuite sunt pregătite pentru zilele caniculare ce se anunță. Punctele de hidratare, scenele și toate activitățile de la EC 10 pot fi găsite pe harta festivalului, disponibilă pe EC app. 

Joi, 18 iulie, vor începe concertele pe scena principală (MAINSTAGE), fiind așteptat să crească și numărul participanților.

Mai multe fotografii – AICI

One thought on “Ziua 0 la Electric Castle 2024. Mii de festivalieri au făcut „cunoștință” cu scenele ediției a 10-a! Booha, Retro și Hangar, atracțiile zilei zero

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.