Suporterii Universităţii Cluj au ieşit sâmbătă pentru a treia zi în stradă pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care a ajuns echipa fanion a oraşului. Câteva zeci de fani s-au adunat începând cu ora 18 pe Bulevardul Eroilor, iar de la ora 19 se aflau peste 300 de susţinători ai „Şepcilor roşii” în zona din apropierea „clopotului”.
Mult mai puţini fani decât în cea de-a doua zi, vineri, dar la fel de vocali şi dedicaţi cauzei. S-a scandat în special „U” Cluj nu moare!”, „Ole, ola, Clujul este casa mea! Ole, ola Clujul este viaţa mea şi va fi mereu aşa”, fiind cântat şi imnul care îţi provoacă fiori reci pe şira spinării, „Slavă ţie, studenţie…”.
Au fost aprinse două fumigene, stinse însă la scurt timp, iar grupul de suporteri a pornit în marş spre Cinema Victoria, de unde au înaintat pe străduţa de lângă cinematograf spre Bulevardul 21 Decembrie 1989. În intersecţia cu strada Regele Ferdinand, şirul s-a oprit pentru a intona din nou imnul Universităţii cu fularele deasupra capului, apoi s-au îndreptat spre Piaţa Unirii pe o singură bandă. Grupul a fost însoţit de mai mulţi jandarmi şi agenţi de poliţie, dar nu au fost înregistrate niciun fel de incidente. Scandările au vizat în special actualul proprietar al clubului.
Protestele vor continua şi mâine de la aceeaşi oră, 18:00.
Nu uitaţi să vă abonaţi la canalul nostru de Youtube! Mulţumim.
foto: Mihai Medan