Ziua cea mai lungă, noaptea cea mai scurtă – „Cluj Never Sleeps” a trezit orașul la viață!

Astfel se poate descrie maratonul de evenimente din cadrul „Cluj Never Sleeps” de sâmbătă, 20 iunie, ca „ziua cea mai lungă, noaptea cea mai scurtă” – 150 de ore de evenimente împărțite în 24 de ore – care mai de care mai interesante, la care nici dacă ți-ai fi propus să le bifezi pe toate nu ai fi reușit.

Concerte, spectacole de teatru și dans, petreceri în mai multe locații din oraș, de asta au avut parte clujenii la cea de-a treia ediție a Cluj Never Sleeps, unul dintre proiectele strategice ale Capitalei Europene a Tineretului.

Plaja din cartierul Grigorescu a fost amenajată pentru un Beach Party de senzație, prima petrecere de acest fel din Cluj-Napoca, iar câteva sute de clujeni s-au bucurat de recitalul de jazz oferit de Elena Mîndru și Szep Andras Trio. Cu toate că ploaia căzută sâmbătă dimineața le-a dat emoții organizatorilor, până la amiază vremea s-a îmbunătățit, soarele și-a făcut apariția, norii s-au mai risipit, iar oamenii au început să-și facă apariția. Mâncare, băuturi răcoritoare, sucuri și pernuțe pentru relaxare, cu asta au fost întâmpinați cei care au ales să își petreacă seara la o petrecere pe plajă, iar organizatorii de evenimente din Cluj au descoperit un nou spațiu nonconformist pentru alte petreceri.

beach party grigo cluj never sleeps-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps15

beach party grigo cluj never sleeps16-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps15

beach party grigo cluj never sleeps

beach party grigo cluj never sleeps12

beach party grigo cluj never sleeps10 (2)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps10 (1)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps8-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps7 (2)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps7 (1)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps5-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps4 (2)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps4 (1)-w800-h600

beach party grigo cluj never sleeps2-w800-h600

Unii s-au plimbat prin oraș cu barul pe roți.

Alții 100 de norocoși au petrecut în tramvaiul Capitalei Europene a Tineretului.

tramvaiul capitalei europene a tineretului

Cei care au trecut pe Bulevardul Eroilor au văzut cum arată un balon uriaș cu aer cald.

Alții au transformat strada Napoca…

Unii au făcut mișcare sub clar de Lună, în centrul orașului…

Tinerii petrecăreți și amatori de clubbing au dansat până în zori pe ritmurile impuse de DJ-ul care a mixat din balconul Yolka Bar.

dans pana in zori cluj never sleeps 20 iunie 2015

Aproximativ 1500 de clujeni au urmărit primul spectacol în aer liber susținut de actorii Teatrului Național Cluj, care au pus în scenă în Piața Unirii, începând cu ora 22:00, piesa „Clovni și Extraterești”, regizată de americanul Eli Simon. Actorii care au participat la această scenetă sunt: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce, Irina Wintze și Ada Milea.

În total, au fost peste 30 de proiecte și activități în 20 de locuri din Cluj-Napoca, în cadrul Cluj Never Sleeps, iar mai amintim alte evenimente care au adunat un public destul de numeros: petrecerea Alandala din Sala Polivalentă, spectacolul de muzică clasică și efecte audio-vizuale la Institutul Cultural Francez, unde a avut loc concertul „Roata de Foc”, susținut de mezzosoprana Iulia Merca și regizat de Andreea iacob, petrecerea din curtea Muzeului de Artă sau petrecerea de pe acoperișul centrului comercial Iulius Mall Cluj, acestea sunt doar câteva dintre ele.

De menționat că a fost practic imposibil și pentru noi, presa, să luăm parte la toate evenimentele care au avut loc noaptea trecută, dar am încercat să fim prezenți la cele mai importante dintre ele și sperăm să ne fi reușit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.