Ziua internațională a cărții pentru copii la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează în perioada 1-5 aprilie 2019 mai multe activităţi culturale menite să transmită copiilor bucuria lecturii și să atragă atenția asupra cărților dedicate acestora.

Activitățile sunt dedicate ZILEI INTERNAȚIONALE A CĂRȚII PENTRU COPII, care se sărbătorește în întreaga lume pe 2 aprilie, data nașterii marelui scriitor danez pentru copii Hans Christian Andersen.

Astfel, marți, 2 aprilie 2019, ora 9.30, în cadrul activității Povestiri cu și despre scriitori, scriitorul și traducătorul Florin Bican se va întâlni cu micii cititori la Filiala Zorilor (str. Observatorului nr. 1), iar începând cu ora 12.00, la Filiala Grigorescu (str. Donath nr. 138) cei prezenți o vor întâlni pe scriitoarea Amedeia Neamţu.

Filiala „Traian Brad” (str. Izlazului nr.18) își așteaptă cititorii în data de 2 aprilie, ora 12.00, la festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului literar Micii creatori, concurs ajuns la ediția a XVI-a.

Secţia pentru copii (sediul central, Calea Dorobanţilor nr.104, parter, est) va organiza în data de 3 aprilie, ora 10.00, o întâlnire cu ilustratorul Adrian Barbu, într-o activitate intitulată Eroii basmelor.

Poeta Cseh Katalin le va recita copiilor, în data de 3 aprilie, ora 12.00, activitatea fiind organizată la noua Sală multiculturală a bibliotecii (sediul central, Calea Dorobanţilor nr. 104, etaj 3, vest).

Programul detaliat al activităților este disponibil pe www.bjc.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.