Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță organizarea primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise, dedicat elevilor de liceu, care vor avea parte în campus de un program special, în 29 aprilie 2026, între orele 9.00 – 15.00.
La deschiderea oficială vor participa conducerea universității, reprezentanți ai ISJ Cluj și ai AJOFM Cluj, după care facultățile își vor prezenta oferta educațională, domeniile de studiu și oportunitățile de carieră.
Liceeni sunt invitați apoi la un tur ghidat în campusul universitar, în amfiteatrele și laboratoarele facultăților, clinicile veterinare, biblioteca, centrele de cercetare și multe alte facilități.
Atelierele interactive se vor desfășura începând cu ora 10:45, iar tematica este de mare actualitate și foarte atractivă:
Plante medicinale din zona montană; Clima și protecția mediului; Lumea microorganismelor; Celula – zestrea vieții; Învață să conduci un tractor; Detectivii teritoriului: Cum măsurăm lumea cu drone și GPS; Descoperă lumea prin scanare 3D; Magia experimentelor de fizică; Metamorfoza și viața insectelor;
Pădurea – de la sămânță la arbore.
Vor avea loc și ateliere demonstrative, după cum urmează: Horticultura – de la plantă la profit; Peisagistică – Urban restart:
Regândește peisajul comunității tale; Idei sustenabile pentru dezvoltarea comunității; Sustenabilitate și inovație în turism; Biotehnologii aplicate în științele vieții; Oul sub lupă: etică, sănătate și calitate; Innovation Day; Procese de încapsulare – aplicații practice cu biopolimeri pentru industria alimentară; Subproduse alimentare transformate în ambalaje inteligente; Tehnici utilizate în medicina veterinară și prezentarea laboratorului digital de microscopie.
Pe tot parcursul evenimentului, elevii vor avea la dispoziție standuri informative, iar studenții și cadrele didactice le vor oferi detalii despre admitere, burse și programe internaționale.
„Este o mare bucurie să primim în campus liceenii pasionați de științele vieții. În 29 aprilie, îi așteptăm cu drag să descopere comunitatea academică a USAMV Cluj-Napoca și oportunitățile pe care aceasta le oferă viitorilor studenți”, a precizat Prof. dr. Ioana Delia Pop, coordinator al primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise.