1 ianuarie – Sfântul Vasile cel Mare considerat „păzitor de duhuri rele”

Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini.

S-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândul sfinţilor.

A avut patru fraţi şi o soră, Sfânta Cuvioasă Macrina, prăznuită la 19 iulie. Petru, fratele său mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni.
Studiile le-a făcut în Cezareea, la Constantinopol şi la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz.

Din Atena, Sfântul Vasile s-a întors în Cezareea unde a înfiinţat o şcoală de retorică. În anii următori a făcut o lungă călătorie pe la toate mănăstirile din Egipt, Palestina şi Sinai, s-a închinat la Mormântul Domnului şi a primit botezul în râul Iordan, după obiceiul din primele secole creştine.
Când s-a reîntors în Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a fost hirotonit preot de episcopul Cezareei, Ermoghen, şi s-a retras la o mănăstire din Pont, unde a dus o viaţă de asceză şi rugăciune.

După o vreme, venind din nou în Cezareea Capadociei, a fost hirotonit episcop.
În această calitate a început o pastoraţie pe care a dedicat-o îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de „Vasiliade”.
Sfântul Vasile s-a arătat ca un adevărat stâlp al Bisericii, fiind un nume de referinţă în istoria creştinismului universal.

Marele Sfânt Vasile a plecat din această lume la vârsta de 45 de ani (333-378), păstorind Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) .

Obiceiuri de Sfântul Vasile

În ziua de Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

În tradiţia populară se spune că aduce noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat.

Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.

Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.