1 Iunie vine cu noi relaxări în România. Se redeschid terasele, plajele și se pot organiza evenimente publice în aer liber cu 500 de spectatori

Președintele Klaus Iohannis a anunţat noi măsuri de relaxare a restricţiilor în România, de la 1 iunie, respectiv redeschiderea teraselor, a plajelor, reluarea transportului aerian şi spectacolelor de teatru, scrie MEDIAFAX.

Printre acestea se numără deschiderea teraselor, a plajelor, dar şi deplasările în afara localităţilor fără declaraţie pe proprie răspundere.

Despre redeschidea teraselor

„Nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. În ce priveşte măsurile de relaxare, avem şi câteva veşti pozitive. Începând din 1 iunie vor redeveni posibile. Astfel, se redeschid terasele. E clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi ele vor fi comunicate – mesele vor fi la 2 metri, vor putea să stea maxim patru persoane la o masă şi lucrurile vor fi sub control.

Mersul la plajă va fi liber

De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici e nevoie de păstrarea distanţei de cel puţin doi metri între scaunele de plajă”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maximul 500 de spectatori, cu distanţare, cu control foarte strict la intrare şi respectarea tuturor normelor de igienă.

„În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim din localitate”, a adăugat şeful statului.

El le-a dat o veste bună şi iubitorilor de competiţii sportive. „Se vor putea relua competiţiile sportive, doar pentru sporturile care se practică afară, mai puţin sporturile de contact. Competiţiile se vor desfăşura fără spectatori, a mai spus Iohannis.

El a avut o şedinţă cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri.

Cele mai importante declaraţii:

– Am avut o şedinţă lungă, am analizat situaţia în care ne aflăm, stadiul epidemiei.  Avem si astăzi apropate 200 de cazuri noi deci nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. 

– Anumite activităţi vor redeveni posibile de la 1 iunie, se redeschid terasele. În ceea ce priveste masurile de relaxare, incepand din 1 iunie cateva activitati vor redeveni posibile.

– De la 1 iunie se redeschid terasele, este nevoie de niste masuri speciale care vor fi comunicate, Este clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate, mesele vor trebui să fie la cel puţin 2 metri, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă

– De la 1 iunie se va putea merge la plaja. Tot de la 1 iunie va fi reluat trasportul international. De la 1 iunie vor fi posibile spectacolele de teatru in aer liber, cu respectarea tuturor nomelor de igiena.

– De la 1 iunie nu va mai fi nevoie de declaratie cand iesim din localitate. Legat de competitiile sportive se vor putea realua activitatile sportive incepand de la 1 iunie.

– Legat de examenele nationale, vor avea loc fizic asa cum au fost anuntate si planificate de cateva luni. Evaluarea nationala incepand din 15 iunie dupa care examenul de Bacalaureat. Este posibil sa fie copii bolnavi care vin la examen. La Evaluarea Nationala, pentru copii care sunt bolnavi, care sunt gasiti cu febra la intrarea in scoala, se organizeaza o a doua sesiune din 29 iunie. In privinta Bacalaureatului si aici pot fi copii cu probleme, se va organiza ca si in alti ani a doua sesiune in august.

– Dragi romani, dragi tineri, cu totii vom reusi sa trecem cu bine peste aceasta perioada de epidemie daca respectam distantarea, daca purtam masca in spatiile inchise si avem grija sa ne spalam pe maini cat mai des. Va doresc tuturor multa sanatate.

Preşedintele Iohannis a anunţat, înainte de prima relaxare din 15 mai, că din două în două săptămâni vor fi noi măsuri de relaxare, dacă situaţia o va permite. La ultimele raportări, rata de infectare cu virusul Covid-19 s-a păstrat sub 200 de cazuri pe zi, ceea ce înseamnă că epidemia se află pe o pantă descendentă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.