12 persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală de peste 11.000.000 lei

Poliţiştii clujeni vor efectua cercetări faţă de 12 persoane pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, într-o cauză în care, prin intermediul a peste 15 societăţi comerciale, s-ar fi creat un prejudiciu de peste 11.000.000 lei.

evaziune fiscala

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul IPJ Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 12 persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, comisă în diferite forme de participaţie penală.

Din investigaţii a reieşit că persoanele în cauză, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, ar fi creat un circuit economico-financiar prin intermediul căruia ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 11.000.000 de lei. În fapt, s-a stabilit că s-ar fi evidenţiat, în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi s-ar fi stabilit cu rea-credinţă impozitele, taxele sau contribuţiile pentru a se obţine, fără drept, rambursări, compensări ori restituiri de la bugetul general consolidat.

De asemenea, faţă de unii dintre aceşti reprezentanţi s-a dispus extinderea urmăririi penale şi pentru omisiunea, în tot sau în parte, de a evidenţia operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate în actele contabile ori în alte documente legale.

Se efectuează cercetări pentru refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniul societăţii, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Prin intermediul societăţilor comerciale vizate s-ar fi prestat, cu precădere, serviciide publicitate şi s-ar fi efectuat comerţ cu produse pentru bucătărie. Dintre cele douăsprezece persoane faţă de care s-a dispus extinderea urmăririi penale, patru sunt femei, cu vârste cuprinse între 29 şi 63 de ani, din Floreşti, Cluj-Napoca şi Dej, iar opt sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani, din judeţele Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, respectiv din Italia.

Din prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului, până în acest moment, s-a recuperat aproximativ 130.000 de lei şi s-au aplicat sechestre asiguratorii pe bunurile deţinute de unele dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor ilicite, în vederea acoperirii pagubei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.