200 de clujeni au fost „arși” la buzunar de polițiști pentru nepurtarea măștii

Polițiștii clujeni, în colaborare cu celelalte forțe de ordine, au continuat activitățile cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de combatere a răspândirii Covid-19.

Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, pe raza județului Cluj au fost verificate zone aglomerate, mijloace de transport persoane și spațiile comerciale.

În ultimele 24 de ore, peste 400 de forțe au derulat acțiuni pentru asigurarea respectării acestor norme sanitare necesare limitării îmbolnăvirilor.

În cursul zilei, au fost verificate aproximativ 150 de societăți comerciale, peste 180 de locații de interes și 134 de mijloace de transport în comun.

Potrivit IPJ Cluj, activitățile desfășurate au condus la legitimarea a peste 700 de persoane, fiind aplicate la nivelul județului circa 200 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu Legea 55/2002.

Scopul acestor activităție derulate în sistem integrat este de a informa și responsabiliza cetățenii cu privire la importanța respectării acestor măsuri de protecție, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19.

„Recomandăm păstrarea distanței fizice, purtarea măștilor de protecție și lipsa expunerii la riscuri!” – este mesajul poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.