80 de saci cu deșeuri colectați în Cheile Turenilor

Cu prilejul Zilei de Curățenie Națională ce a fost marcată sâmbătă, 15 septembrie a.c., Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu Biroul Arii Protejate Chele Turzii – Cheile Turenilor și Primăria comunei Tureni, au organizat o amplă acțiune de ecologizare în defileul Rezervației Naturale Cheile Turenilor.

În această misiune de ecologizare a mediului înconjurător au fost angrenați nu mai puțin de 75 de voluntari – reprezentanți ai Primăriei comunei Tureni, ai Ansamblului Folcloric „Izvorașul” Tureni și elevii Școlii Gimnaziale Tureni, care au colectat cca. 80 de saci cu deșeuri.

De asemenea, în contextul derulării Zilei de Curățenie, membrii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au participat și la ecologizarea unui alt areal extrem de intens vizitat de turiști și de iubitorii de natură, zona Tarnița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.